Patru tâlhari au ajuns după gratii, săptămâna aceasta

Patru tineri, dintre care doi adolescenți, au parte de sărbători mai puțin liniștite. Trei sunt deja în arest și sunt cercetați pentru fapte comise în ultima lună.

Polițiștii nemțeni de la Serviciul Investigații Criminale l-au depistat și reținut miercuri, 14 decembrie, pe un tânăr de 16 ani, din Piatra Neamț, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. „Minorul este suspectat că în seara zilei de 4 decembrie 2016, prin amenințări cu acte de violență, a deposedat un tânăr de 26 ani de suma de 10 lei. Astăzi, minorul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț cu propunere de arestare preventivă“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Procurorul de caz poate propune mai departe instanței ca suspectul să fie arestat preventiv ori poate dispune arestarea lui la domiciliu, ori plasarea sub control judiciar.

Un alt tânăr de 17 ani din Roznov riscă și el să petreacă sărbătorile în arest. Judecătoria Piatra Neamț a emis încă din 6 decembrie mandat de arestare pe numele lui și miercuri, 14 decembrie, el a fost depistat de polițiști și încătușat. „În data de 14 decembrie 2016, lucrători din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat un minor de 17 ani, din Roznov, pe numele căruia Judecătoria Piatra Neamț a emis la data de 6 decembrie a.c. un mandat de arestare preventivă“, a precizat aceeași sursă.

El este cercetat pentru că în noaptea de 17 spre 18 noiembrie ar fi spart un magazin din Piatra Neamț și a furat țigări de 1.446 lei. Tânărul va fi prezentat la Judecătoria Piatra Neamț pentru confirmarea mandatului de arestare.

*Tânăr din Prahova arestat pentru tâlhărie în Roznov

Luni, 12 decembrie, polițiști din cadrul Poliției orașului Roznov au depistat pe raza comunei Săvinești doi tineri, unul de 18 ani din localitatea Ruseni (Borlești, județul Neamț) și celălalt de 19 ani din județul Prahova, care sunt suspectați de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată. Polițiștii i-au condus la parchet cu propunere de arestare preventivă, iar procurorul de caz a dispus prezentarea la instanță a celor doi. Judecătoria Piatra Neamț a admis cererea și a emis mandatele. „În temeiul art. 226 Cod procedură penală, raportat la art. 223 alin.2, art. 202, art. 243 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț privind pe inculpatul Petrariu Claudiu Mihai, aflat în Centrul de reținere și arest preventiv Neamț și dispune arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13.12.2016 până la data de 11.01.2017 inclusiv, luând act că inculpatul este cercetat în dosarul de urmărire penală nr. 5345/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie calificată, prev. și ped. de art. 233, art. 234 alin.1 lit. d din Codul penal, cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal și art. 113 alin.2 Cod penal. În temeiul art. 226 Cod procedură penală, raportat la art. 223 alin.2, art. 202 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț privind pe inculpatul Turca Mihai Ionuț, aflat în Centrul de reținere și arest preventiv Neamț și dispune arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13.12.2016 până la data de 11.01.2017 inclusiv, luând act că inculpatul este cercetat în dosarul de urmărire penală nr. 5345/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie calificată“, se spune în minuta instanței.

Cei doi sunt cercetați pentru că în dimineața zilei de 4 decembrie 2016, în jurul orei 2,30, în timp ce se aflau pe raza localității Roznov, au deposedat prin violență doi tineri de telefoanele mobile, după ce în prealabil au avut un conflict cu aceștia.

Cristina IORDACHE