Lipsa de antrenament, deshidratarea, o alimentație nepotrivită pentru o ascensiune pe munte au mai stat la baza unor probleme din zona de competență a salvamontiștilor. Doi copii, de 12 ani, care au urcat și coborât masivul Ceahlău în aceeași zi, cu un grup, au cedat fizic și a fost nevoie de intervenția salvatorilor montani de la Baza Dochia.
Grupul de turiști din Tulcea începuse să coboare masivul duminică seara, de la Vârful Toaca spre Duruitoarea, când, în jurul orei 19:30, însoțitorii au sunat la 112 și la Dispeceratul Național Salvamont pentru a cere ajutor. Copiii aveau o stare de rău generală, cu vomă, durere de cap, somnolență, simptome ale epuizării fizice după un efort peste puterile lor. „După acordarea primului ajutor, fetița de 12 ani și-a revenit și a putut continua traseul pe picioarele ei, iar al doilea copil a trebuit transportat cu UT 2000 până la punctul medical al Bazei Durău, unde a fost consultat de către personalul medical de la Ambulanța Neamț. Aparținătorii au refuzat internarea“, a declarat Raul Papalicef, șeful Salvamont Neamț.
Este al patrulea caz de epuizare fizică accentuată la copii sub 14 ani, cu același tablou clinic (dureri de cap, vărsături, stare febrilă, dureri musculare, amețeli) la care salvamontiștii au fost solicitați, în această primăvară. Salvatorii montani recomandă organizatorilor unor asemenea drumeții, solicitante și istovitoare pentru cei care nu obișnuiesc să facă mai multă mișcare decât mersul până la școală și înapoi acasă, să țină cont de regulile de bază ale unei deplasări la altitudine și de pregătirea fizică a celui mai slab din grup. (C.I.)