Patru colegii din Neamț acced la naționala „Made for Europe – 2016“

elevi jobCea de-a X-a ediție a Concursului național „Made for Europe – 2016“ și-a desemnat câștigătorii pentru etapa județeană, vineri, 25 martie 2016.  Concursul național de produse finale ale proiectelor finanțate prin programe comunitare a fost prezentat în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean Neamț. Competiția este cuprinsă în Calendarul concursurilor naționale școlare finanțate de către MENCS, în anul școlar 2015-2016.

Prin prezentarea celor 12 produse finale de către elevii participanți la competiție, comisia de evaluare a stabilit premiile și cele 4 unități școlare care s-au clasat pe locul I vor participa la etapa națională a concursului:

– Premiul I: Colegiul Tehnic „Miron Costin“ Roman, cu proiectul Comenius „Woterholic – a drop of water, a drop of hope“ finanțat prin Programul Comenius;

– Premiul I: Colegiul Național de Informatică Piatra Neamț, cu proiectul Comenius multilateral „Creative path of learning“, finanțat prin Programul Erasmus+;

– Premiul I: Colegiul Național „Calistrat Hogaș“ Piatra Neamț cu proiectul Leonardo da Vinci „Selfy-save Earth’s life for Youth“, finanțat prin Programul Erasmus+;

– Premiul I: Colegiul Național „Calistrat Hogaș“ Piatra Neamț cu proiectul Comenius multilateral „Waves of citizenship waves of legality“, finanțat prin Programul Europa Pentru Cetățeni.

Aceste unități școlare vor reprezenta județul Neamț la faza națională a Concursului Național de produse finale ale proiectelor finanțate prin programe comunitare „Made for Europe – 2016“, care va avea loc la Satu-Mare, în perioada 21-24 aprilie 2016.

Geanina NICORESCU