Patronul Red Rock, condus sub escortă la penitenciar

Constantin Brînzei, 48 de ani, care a deținut localul Red Rock din Piatra Neamț, a fost încătușat marți seara de polițiști și condus sub escortă la penitenciar.

El are de executat 3 ani de închisoare, după ce tot marți, 27 iunie 2017, Curtea de Apel Bacău a decis că prima sentință a Tribunalului Neamț rămâne valabilă: „Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul inculpat Brînzei Constantin, împotriva sentinței penale nr. 95/P/21.12.2016 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. 846/103/2015. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă apelantul la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat. Constată că apelantul inculpat a fost asistat de apărător ales. Definitivă“, spune minuta de ședință.

Odată cu închiderea definitivă a procesului, inculpatul a fost căutat acasă, întrucât el era în arest la domiciliu. „Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Neamț au preluat un bărbat de 48 de ani, de la domiciliul acestuia din Piatra Neamț, pentru a fi încarcerat. Pe numele persoanei a fost emis un mandat de executare a pedepsei de 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la grup infracțional și proxenetism. Polițiștii l-au escortat la Penitenciarului Bacău unde a fost încarcerat în vederea executării pedepsei“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Patronul Red Rock, localul din cartierul Mărăței unde anchetatorii au descins în luna noiembrie 2014 pentru destrămarea grupării infracționale care racola fete sărace, dispuse să practice prostituția, a fost acuzat ulterior că folosea inclusiv minore care-și ofereau, contra cost, serviciile sexuale clienților care veneau în local ori căutau fete pentru prestații sexuale. Alături de el, din grupare făcea parte și Daniela Pachițanu, patroana pensiunii Dana din Piatra Neamț, care, pe același „tipar“, racola și folosea tinere pentru prostituție. La rândul ei, Daniela Pachițanu a primit o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu suspendare, și n-a mai atacat sentința. Anchetatorii au arătat că fetele erau atrase și prin anunțuri la mica publicitate în ziarele locale, iar cele care erau de acord intrau sub supravegherea a doi oameni de încredere ai celor doi principali inculpați. Este vorba de Emilia Atudosiei, condamnată la 1 an și 8 luni închisoare cu suspendare pe 3 ani și prestarea a 30 de zile de muncă neplătită în folosul comunității și Luminița Crăciun, care are o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, tot cu suspendare, pe 2 ani, și 30 de zile de muncă în folosul comunității.

Două din victimele patronilor au făcut plângere și au fost martore la proces, dar nu au avut pretenții de despăgubiri, astfel că instanța a dispus confiscarea în folosul statului a 68.400 lei de la Daniela Pachițanu și 93.900 lei de la Constantin Brânzei, bani obținuți din proxenetism.

În cursul anchetei, oamenii legii au audiat 16 martori dintre cei care au reușit să fie găsiți, inclusiv o parte din fetele care erau folosite pentru servicii sexuale. Din rechizitoriul DIICOT Neamț reiese că la pensiunea Dana, de pildă, patroana ținea o evidență scrisă a fetelor, cu numere de telefon la care puteau fi sunate și chemate la „un ceai“ sau „o ciorbă“, în funcție de ce dorea clientul. Inculpata a recunoscut parțial acuzațiile, iar în ce-l privește pe Constantin Brânzei, acesta a admis că doar le caza pe fete, nu le și făcea rost de clienți. Procurorii au arătat că fetele fie erau alese de clienți la fața locului, fie ele își alegeau clienții din bar, iar banii de cazare erau achitați de clienți. Din tariful pentru serviciile sexuale, jumătate era al patronului pensiunii. Din anchetă reiese că nici la Dana, nici la Red Rock nu se percepea tariful oficial de cazare, ci era un preț fix 50 de lei, la care se adăuga tariful pentru prestațiile fetelor, 100-200 de lei. Anchetatorii au depus la dosar declarația uneia din fete care a afirmat că în trei ani a achitat pentru cazare circa 40.000 lei. (C.I.)