O cronică la o carte înseamnă, de obicei, laude vizibile făcute de un autor prieten. Eu sunt chiar autorul și nu pot să mă laud singur. Dar pot să vă spun așa:
Această carte este rezultatul experienței mele de jurist de firmă, apoi de judecător în litigii comerciale și iar de jurist. Vedeți în finalul ei zeci de relatări despre ce se poate întâmpla în afaceri, dacă nu ai un jurist specializat.
După ce am scris-o și am expediat-o cu poșta la Rentrop& Straton (cred că știți că este editura cea mai tare în domeniu), patronul Straton, în câteva zile, mi-a trimis contract și avans, fără a avea eu vreo recomandare de pe undeva, ceea ce rar se întâmplă în Ro. Era prin 1996.
D-l Straton, cu un fler de editor pe care nu-l au mulți, a apreciat stilul meu, nu atât pentru că este zglobiu, cât pentru că textul este atractiv și explică probleme juridice și pe înțelesul nejuriștilor.
La un moment al discuției, când eu m-am oferit să mă implic în supravegherea lucrării în tipografie, patronul Straton mi-a tăiat-o așa: Dumneata trebuie să scrii. De restul ne ocupăm noi.
Și chestia cea mai drăguță: Ca judecător în cauze comerciale, găseam uneori în dosarele pe care le judecam texte care îmi sunau cunoscute: erau reproduceri din formularele mele, preluate de tinerii juriști și avocați.
Și încă una: această lucrare a fost plagiată en gros, 16 pagini fiind preluate fără ghilimele într-o carte cu pretenții de specialitate, la o editură serioasă – vedeți înăuntru, am dat detalii.
Și uite așa, cartea mea a cunoscut o grămadă de ediții – asta este a V-a.
Una peste alta, este o carte de care are nevoie și poate profita toată lumea – patroni și juriști.
Judecător Gheorghe MOROȘANU