Patroană obligată să returneze statului 500.000 lei

tribunalO pietreancă a fost condamnată ieri de Tribunalul Neamț la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală în formă continuată.

Completul a decis ca inculpata să returneze statului suma de 275.649 lei, solicitată de ANAF, bani ce reprezintă TVA și impozit pe profit datorate și neachitate de cea care a fost asociatul majoritar și administratorul firmei. În plus, tot în sarcina ei cade și plata a aproape 210.000 lei confiscare specială, bani ce vor ajunge în bugetul statului. Pentru recuperarea sumelor, instanța a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor deținute de inculpată.

Instanța a declarat-o vinovată de a fi calculat și reținut, dar nu a mai virat la buget taxele și impozitele datorate în urma activității comerciale derulate pe firmă. Societatea, profilată pe inginerie și consultanță tehnică, a fost înființată în 2008, dar din 2011 nu a mai avut nici o activitate vizibilă și oficială, nemaifiind depus nici un bilanț sau alt document fiscal. În 2013, administratoarea a cerut în instanță deschiderea insolvenței, cerere admisă, iar în primăvara acestui an procedura a fost finalizată, iar firma a fost radiată.

Sentința de ieri nu este definitivă, oricare din părți putând-o ataca. (C.I.)