Participare peste aşteptări la regalul gastronomic de la Roman

DeschidereFestival2013 057

Festivalul Toamnei a fost un real succes pentru organizatori şi vremea a ţinut cu romaşcanii. Chiar dacă aşa-zisa aroganţă a primarului Leoreanu care a declarat că a vorbit unde trebuie (sus, cu Doamne-Doamne) pentru ca vremea câinoasă din timpul săptămânii trecute să nu se repete şi pe perioada desfăşurării grandiosului festival a părut unora cam deplasată iată că, şi de această dată profeţiile profesorului primar s-au adeverit şi vremea a fost cum nu se putea mai plăcută. Prezenţa vizitatorilor în perimetrul alocat desfăşurării activităţilor cu specific culinar a fost în număr foarte mare, spre surprinderea unor participanţi care au declarat că, cel puţin la atelierele de cultură gastronomică pentru copii au fost mai mulţi participanţi decât la Cluj Napoca. Nu numai cei mici au fost receptivi la invitaţiile şi provocările participanţilor ci şi cei mari, adulţii, au avut parte de cele mai neaşteptate lecţii şi surprize gastronomice. Degustările preparatelor gătite sub ochii vizitatorilor s-au dovedit un regal delicios pentru papilele gustative ce au fost răsfăţate de ineditele mâncaruri. Maestrul Radu Zărnescu i-a « înnebunit » pe cei ce au vizitat standul de dulciuri care a surclasat aşteptările tuturor în materie de aranjamente şi, în special, prin gusturile fantastice ale dulciurilor prezentate şi date spre degustare. Primarul Romanului, Laurenţiu Dan Leoreanu, însoţit eleganta şi graţioasa doamnă deputat Elena Udrea au făcut un tur al standurilor de prezentare şi, cu greu au rezistat tentaţiilor de pe mesele maeştrilor bucătari dar, acolo unde provocarea era prea mare nu au ezitat să achiziţioneze respectivele produse pentru a le savura în linişte şi cu cumpătare acasă. Un alt cort asaltat de vizitatorii adulţi a fost acela care adăpostea cei mai buni degustători de vin din România, Organizaţia Somelierilor, care s-au transformat în profesori pentru cei ce şi-au dorit să capete primele noţiuni în degustarea vinurilor. Profesorul care şi-a captivat învăţăceii, Marian Timofte, Preşedintele Organizaţiei Somelierilor din România, nu mai prididea să răspundă zecilor de întrebări ale celor ce îşi doreau să cunoască tainele bunului prieten al omului, vinul. Ritmul alert, muzica şi voia bună, aromele îmbietoare şi vremea frumoasă de toamnă au constituit reţeta perfectă pentru reuşita unui eveniment unic în ţară şi care are toate şansele de a deveni o tradiţie şi o şcoală pentru romaşcanii care vor să evolueze permanent în descoperirea tainelor gastronomice mondiale.

Dan VASILIU