Municipalitatea este pregătită să deschidă pârtia de schi în această iarnă, a declarat primarul municipiului Piatra Neamţ, în cadrul unei conferinţe de presă. „Am inventariat din vară problemele, am asigurat respectarea cadrului legislativ local pentru administrare în regim propriu, s-a cosit, a fost realizată montarea plaselor de protecţie, punct de ajutor la baza pârtiei, a fost depusă documentaţia de omologare, s-au găsit soluţii pentru telescaun, tunul de zăpadă este verificat”. Pârtia de schi din Piatra Neamţ are, în momentul de faţă, doi proprietari: Municipiul Piatra Neamţ şi societatea Perla Invest, care este proprietara telescaunului. O parte de personalul care se ocupă de administrarea pârtiei este din cadrul compartimentului creat în Primărie: vara se ocupă de ştrand iar iarna de pârtie. Şi pentru că iarna nu-i ca vara, mai este nevoie de un singur element, esenţial: „Vremea, ne trebuie temperaturi scăzute pentru a produce zăpadă artificală”.(V.N.)