Pârtia de schi de la Durău este oficial deschisă!

Așteptarea a luat sfârșit, de astăzi, 12 ianuarie 2019, Pârtia Durău este oficial deschisă! Datorită faptului că iubitorii sporturilor de iarnă au fost mereu alături de noi, anul acesta îi asteptăm din nou cu distracție cât cuprinde și surprize nenumărate! Pârtia Durău este ideală pentru săniuș și schi, atât pentru începători cât și pentru avansați. Situată la poalele muntelui Ceahlău, la o altitudine de 800 m, unde stratul de zăpadă este asigurat din decembrie până in martie, pârtia are o lungime de 406 m, o lățime de minim 62 metri, o diferență de nivel de 35 metri și un grad mediu de dificultate. Sistemul de teleski a fost modernizat în decembrie 2018, având un teleski cu crose duble, cu o capacitate de transport de 1200 persoane/ ora și un teleski pentru începători. Deasemenea la pârtie este și un Centru de închirieri echipamente de schi, sănii, etc., cât și cabănuțe în stil vienez unde se pot servi băuturi calde. În perioada când pârtia este deschisă au loc numeroase evenimente, concursuri de schi și săniuș, coborâri spectaculoase pe schiuri în slalom sau în viteză, jocuri de lumini laser, focuri de artificii, muzică. Reper important în sezonul alb, pârtia de schi din Poiana Cailor este amenajată exact lânga Hotelul Bistriţa, de 4 stele, un loc superb de cazare, în mijlocul naturii, chiar la poalele muntelui Ceahlău, cu un serviciu. Pârtia Durău, SKI, SĂNIUȘ, DISTRACȚIE CÂT CUPRINDE!!