Parteneriatul dintre Consiliile Judeţene Neamţ şi Harghita prinde rod

Harghita, parteneriat 4

*S-a semnat proiectul pentru asfaltarea a 50 drumuri interjudeţene

*Sunt două tronsoane ce fac legtura directă cu Ardealul

*Unul prin Tulgheş, celălalt de la Dămuc spre Miercurea Ciuc

 

Luni a fost o zi memorabilă pentru Consiliile Judeţene Neamţ şi Harghita. O zi în care a parteneriatul dintre cele două instituţii judeţe a început să prindă rod. Este ziua în care s-a semnat contractul pentru implementarea unui proiect foarte îndrăzneţ, de amploare. Este vorba de asfaltarea a două tronsoane de drumuri interjudeţene care fac legătura directă cu Ardealul, prin două puncte difere.  Unul face trecerea în Transivania prin Tulgheş, după ce se iese din comuna Bicazu Ardelean prin Toşorog. Cel de al doilea tronson de drum leagă comuna nemţeană Dămuc de comuna harghiteană Lunca de Jos, drum ce se „revarsă”  în DN 12, aproape de Miercurea Ciuc. Asta fără a mai trece prin Cheile Bicazului!

Este un drum ce trece prin inima  munţilor,  făcând legătura directă între două zona istrorice: Modova şi Ardeal. Pe toată lungimea drumului, peisajul este de o frumuseţe cu totul deosebită. Practic, se împuşcă dpi iepuri ditr-un foc!Pe de o parte  că se descongestioează traficul rutier din  Cheile Bicazului, iar de pe alta că se dă posibilitatea punerii în valoare a potenţialului turistic dintr-o zonă mirifică.

Este o investiie ce se întinde pe raza a doă judeţe, de asta era nevoie de parteneriat. Numai aşa proiectul avea şanse de reuşită în obţinerea finanţării. Este vorba de aproape 50  km de drum judeţean, din care peste 35 km se află în judeţul Neamţ, cu porţinui de drum în comunele Bicazu Ardelean, Bicaz Chei şi Dămuc. Dacă banii vin toţi şi la timp, investiţia ar trebui finalizată 1n 12 luni. În ambele judeţe.  

 

*CSABA BORBOY,  preşedintele Consiliului Judeţean Harghita: „Un proiect comun, care va duce la dezvoltarea zonei”

 

„Noi, cei dn Harghita, am încercat şi încercăm să avem relaţii de bună vecinătate cu judeţele de lângă noi. Este bine că, acum, şi cu cei spre partea de est avem şansa de a derula proiecte comune. Sper ca activitatea de azi, de aici, va avea continuitate. Sper că vom obţine rezultate de care vor fi mulţumiţ locuitorii din cele două judeţe, de care vor beneficia în viaţa lor de zi cu zi.

Judeţul Neamţ s-a mişcat mult mai repede în derularea acestui proiect comun.  Am recuperat şi noi din acest parcurs. Şi iată-ne acum ajunşi aici, la semnarea contractului de parteneriat pentru realizarea acestei investiţii. Un proiect comun care va duce la dezvoltarea zonei. Eu sper că, prin fonduri europene, vom avea o şansă reală să lansăm şi alte proiecte. Acum, prioritar este drumul  127 A care  leagă cele două judeţe. Avem şi alte interese comune în zonă, care se vor regăsi în proiecte ce vor duce la dezvoltarea economică şi turistică a acestei zone, de o parte şi de alta a hotarului dintre cele două judeţe, spre binele locuitorilor de aici.”

 

*CULIŢĂ TĂRÂŢĂ, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ: „Semnez cu încredere, cu toată dăruirea astfel de proiecte”

 

„Mulţumesc de pentru cuvintele frumoase adresate şi mă bucur că aţi pus accent pe buna colaborare dintre români şi maghiari. Eu le zic români, dar de etnie maghiară! Acesta este adevărul! Eu, dintotdeauna, am fost şi sunt un om al dialogului, un om deschis, un om pragmatic, un om care vine din economia reală. N-a sădit niciodată în suflet răutate. Este o mare greşeală! Dacă sădeşti răutate, îţi mai trebuie două vieţi ca să repari, să dai explicaţii. Este foarte important, pentru noi toţi, ca dezvoltarea să fie într-un ritm susţinut şi armonios. Este un lucru de normalitate. Eu am respectat etnia maghiară,  sunt oameni pragbmatici, oameni de cuvânt. Interesele unora sau al altora de a crea animozităţi,  nu pot fi decât interese de grup ori interese personale. Nu astea trebuie să primeze! Lumea trebuie să se dezvolte, să găsească soluţii pentru progres.  Cei care umblă cu jumătăţi de măsură, nu fac decât să genereze probleme, discuţii inutile şi conflicte care să ducă tot la interes persenoale. Nu la interesul noastru, al românilor. Oamenii au  nevoie de fapte, nu de vorbe! Mereu trebuie să te întrebi ce faci în folosul semenilor tăi.

Semnez cu încredere, cu toată dăruirea astfel de proiecte. Ceea ce am stabilit  prin această colaborare, cu partenerul nostru din judeţul Harghita, cu toate primăriile din zonă, să fie dus la bun sfârşit. Să lăsăm ceva concret în urma noastră, în ceea ce priveşte progresul şi bunăstarea oamenilor. Am  mai sopus  şi repet. Cetăţenii nu au nevoie de vorbe, au nevoie de fapte!”

 

 

 

 

*TANCZOS BARNA, senator UDMR: „Este mare nevoie de de asemenea proiecte”

 

„Proiectele pe care le inţiază cele două jzudeţe, Harghita şi Neamţ, vor fi cu adevărat proiecte care să unească aceşti oameni, din această zonă a ţării. Sper ca ele să le faciliteze o viaţă mai bună, să ducă la un trai mai frumos. Vreau din tot sufletul ca acest lucru să se întâmple. Şi nu numai aici, ci peste tot în ţară, că este mare nevoie de asemenea proiecte. La domnul ministru Teodorovici am mers cu mai multe proiecte privind dezvoltarea acestei zone. Este vorba de o soluţie europeană, care permite investiţii teritoriale integrate, în zone cu o situaţie economică specială. Aproape toată zona Moldovei şi aproepe toată partea de est a Transilvaniei se încadrează în aceste criterii. Ar putea avea programe de dezvoltare regională proprii, trebuie susţinută această iniţiativă.”

Astmosfera de la semnarea proiectului de către cei doi preşedinţi ai Consiliilor Judeţene Neamţ şi Harghita a fost una de sărbătoare, de bună înţelegere între vecini. Şi nu-i vorba aici doar de bună vecinătate între două judeţe, ci şi de buna vecinătate între români şi maghiari, deopotrivă cetăţeni ai României. Stare de fapt ce a fost des invocată  de înalţii oficiali judeţeni prezenţi la evenimentul care a avut loc, luni, în comuna Lunca de Jos, din judeţul Harghita. N-a fost doar armonia discursurilor, armonia s-a regăsit ţi în momentele folclorice susţinute de formaţia artistică din localitate, care a reunit dasuri poulare moldoveneti şi ardeleneşti.

Tina CONDREA