Parlamentarul este mai presus de lege?

La această întrebare am cerut răspuns de la parlamentarii nemţeni. Cotidianul Ceahlăul îi provoacă pe aleşi la iniţierea unui proiect de act normativ prin care să fie modificată Legea privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, dar şi articolul din Constituţie privind imunitatea parlamentară, în sensul reducerii acesteia la declaraţiile (opiniile) politice, pornind de la vechiul dicton latin „Fiat justitia pereat mundus!” sau în expresia românească „Nimeni nu este mai presus de lege!”.

 *Ce spune legislaţia

Constituţia României prevede la articolul 72 faptul că „Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei. Ministrul justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei. În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reţinere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri”.

Totodată, Legea nr. 96/ 2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, dedică cinci articole aspectelor legate de imunitate, care în linii mari sunt dezvoltări ale aceloraşi articole din Constituţie.

 *Modificarea Constituţiei ar rezolva problema imunităţii

Deputatul Ioan Munteanu, Colegiul 5, consideră că odată cu modificarea Constituţiei se va intra în normalitate: „Acest articol din Constituţie ar trebui să fie scos de tot, definitiv, pentru că nu este corect nici faţă de noi, nici faţă de electorat. În primul rând nu este corect că ni se cere nouă să ne pronunţăm dacă un coleg al nostru poate fi arestat. Ar trebui întâi să fie judecat şi apoi să fie reţinut. Oricum trebuie să se intre în normalitate. Nu cred că va mai fi necesar nici un proiect legislativ, pentru că se modifică Constituţia cât de curând şi nu va mai fi acest articol, pentru că suntem chiar penibili, de acum”.

Senatorul Eugen Nazare Ţapu, Colegiul 1, crede că în principiu parlamentarii ar trebui să fie egali în drepturi cu toţi românii: „În principiu ştiu s-a mai modificat legislaţia privind imunitatea parlamentară, dar aş fi de acord cu un proiect prin care să se reducă. Suntem oameni şi în faţa legii trebuie să răspundem cu toţii, altfel ce exemplu le dăm celor pe care-i reprezentăm?”.

Deputatul ARD Mihaela Stoica ar propune un astfel de proiect legislativ: „Da, sunt de acord! Aşa ar trebui să fie, de fapt, să răspundem cu toţii în faţa legii!”.

 *”Riscul unui Parlament pe scările Tribunalului”

Deputatul USL Dorinel Ursărescu, Colegiul 6, consideră inutil un astfel de demers: „Este şi acum redusă imunitatea parlamentară. În acelaşi timp ca politician eşti ţinta multor atacuri la persoană. Şi când esşti parlamentar poţi ajunge să fii şicanat de tot felul de declaraţii ale unora care-şi fac un stil de viaţă din a-ţi pune în spate tot felul de acuzaţii nefondate, doar pentru a-ţi face rău. Dar, e nevoie de un filtru care să-l protejeze pe parlamentar, tocmai pentru ca el să-şi ducă la bun sfârşit menirea. Generic vorbind, parlamentarul este expus, nu are imunitate. Vedem cum foarte mulţi parlamentari au fost cercetaţi, mai ales în ultimii ani de zile. Riscul de a avea un Parlament pe scările Tribunalului, pe fondul unei lupte politice acutizate şi îndreptate în special către cei aflaţi la vârful vieţii politice, a celor cu funcţii, este foarte mare. Din acest punct de vedere este necesar un filtru care să-i ofere parlamentarului liniştea necesară pentru a lucra la proiectele legislative proprii”.

Senatorul ARD Leonard Cadăr, Colegiul 2, consideră că ridicarea imunităţii parlamentare ar fi normală: „Oricând aş vota un astfel de proiect. Este firesc ca şi parlamentarii să răspundă în faţa legii pentru faptele lor!”.

Senatorul USL Liviu Bumbu, Colegiul 3 ar vota şi el un astfel de demers: „Întrebarea este mult anicipată, însă, în principiu pentru ceea ce înseamnă declaraţii politice este normal şi trebuie ca parlamentarul să beneficieze de imunitate. Pentru că parlamentarul este în primul rând un om politic, în situaţia în care nu ar mai putea să-şi exprime liber opiniile atunci i-ai ştibi personalitatea. Dar, pentru faptele penale ori pentru infracţiunile de drept comun, pentru orice fel de faptă ce încalcă legea, orice parlamentar trebuie tras la răspundere ca toţi cetăţenii acestei ţări”.