*„Nicio altă țară nu se poate compara cu suferința neamului românesc, prin numărul mare de martiri, de mărturisitori pe care l-a dat și prin viața creștină pe care a dus-o fiecare deținut în pușcărie, că nu-i mai încăpeau închisorile, celulele, podurile și beciurile Securității“ (părintele Justin)
Astăzi se împlinesc 98 de ani de la nașterea Părintelui Justin Pârvu, marele duhovnic și stareț al Mănăstirii Petru-Vodă, supranumit și „apostolul neamului românesc“. Părintele Justin s-a născut în satul Petru-Vodă, la 10 februarie 1919, și și-a început viața monahală la Mănăstirea Durău, la vârsta de 17 ani. În anul 1939, după ce a intrat în rândul călugărilor, s-a înscris la Seminarul monahal de la Cernica, lângă București. În timpul războiului, între anii 1942-1944, a slujit ca preot militar pe frontul de est, până la Odessa. După ce comuniștii au preluat conducerea țării, părintele a fost arestat pe motive politice și condamnat la 12 ani de detenție, trecând prin închisorile de la Suceava, Văcărești, Jilava și Aiud.
După 1990, părintele Justin s-a întors la Mănăstirea Secu și, până în 1991, a fost preot și duhovnic la această mănăstire. Doi ani mai târziu, el s-a retras în sihăstrie, cu gândul de a-și petrece restul zilelor în post și rugăciune. În 1991, a întemeiat Mănăstirea de la Petru-Vodă. În anul 2000, părintele a ridicat un schit de maici lângă Mănăstirea Petru-Vodă, o casă de educație pentru copii și un azil pentru bătrâni, iar trei ani mai târziu a înființat o publicație de învățătură și atitudine ortodoxă, cu apariție lunară, numită „Glasul Monahilor“.
Părintele Justin a încetat din viață pe 16 iunie 2013, la vârsta de 94 de ani, fiind înmormântat lângă biserica ridicată de el la Petru-Vodă.
Timp de 17 ore pe zi primea pelerini
I-am trecut pragul, copii, bătrâni și tineri, preoți, monahi și monahii. Pentru fiecare a avut mereu câte o vorbă bună, câte un sfat ziditor de suflet. L-am asaltat de atâtea ori și, deși era obosit și suferind, ne-a primit pe toți, renunțând la puținele ore de odihnă, pentru a se dărui semenilor săi. Ne-a primit, ne-a iertat și ne-a binecuvântat.
Câți dintre noi, însă, i-am urmat sfaturile? Ne eliberam sufletele de poveri grele, care rămâneau toate pe umerii părintelui. El se ruga pentru noi toți. Însă dintre noi, câți am renunțat la păcate, făcând ascultare de părintele Iustin? Am adus cu noi și am lăsat pe seama rugăciunii fierbinți a părintelui mii de boli trupești și sufletești, neputințe, depresii, apăsări, supărări. Mii de păcate. Plecam din chilia părintelui parcă zburând, plini de harul și rugăciunile sale. Apoi ne întorceam la vechile noastre metehne. Părintele știa și suferea mult pentru îndârjirea noastră. Dar ne ierta mereu pe toți. Copleșit, însă, de greutatea păcatelor spovedite de cei care îi treceau pragul, părintele mărturisea: „Când ai de a face, ca duhovnic, cu ceata aceasta nesfârșită de penitenți, îți trebuie o răbdare ca a lui Hristos ca să nu te îngrozești de felul în care satana lucrează în lume cuprinzând sufletele oamenilor. Diavolul este foarte iscusit în a îndemna pe oameni la păcat și foarte inventiv în a insufla păcatele de tot felul în inima oamenilor. Apăsați de greutatea păcatelor enorme, oamenii vin aici să și le spună. Unele păcate sunt grele ca iadul, te îngrozești ascultându-le, cad peste tine, ca duhovnic, asemenea unor bolovani imenși și strivitori. Atunci stau și mă rog să mă apere Dumnezeu de slăbiciuni sufletești și de încrâncenarea inimii. Și se risipește spaima păcatului grozav și penitentul pleacă ușurat“.
Timp de 17 ore pe zi, cu pauze foarte mici, părintele primea pelerini din toate colțurile țării. Înțelegem, oare, măcar acum sensul acestui sacrificiu imens? Alături de miile de oameni pentru care se ruga, părintele ardea ca o torță vie pentru întreg neamul său. Dar constata, cu amărăciune, distrugerea tinerilor aflați sub influența nefastă a Occidentului, pervertirea copiilor prin flagelul pornografiei, introducerea măsurilor de control și subjugare a populației, ruinarea economiei și agriculturii, lipsa modelelor autentice, în sfârșit, toată criza materială și spirituală care zguduie și acum țara noastră. Spunea, cu tristețe, părintele: „A ajuns românul nostru acum de batjocura Occidentului, cerșetor în toată lumea, dar acesta nu este decât un plan satanic care caută să compromită un popor ortodox ca românii. Orice străin care ar trece pe la noi în timpul unei sărbători creștine, dacă intră să stea într-o biserică o oră sau jumătate de oră își va da seama ce înseamnă ortodoxia românească și ce este românul. Nicio altă țară nu se poate compara cu suferința neamului românesc, prin numărul mare de martiri, de mărturisitori pe care l-a dat și prin viața creștină pe care a dus-o fiecare deținut în pușcărie, că nu-i mai încăpeau închisorile, celulele, podurile și beciurile Securității. Ce putem să spunem de o nație ce nu s-a făcut vrednică de o astfel de suferință? Se poate ea compara cu una suferindă? România nu e valoroasă prin aurul și alte bogății materiale, așa cum se laudă occidentalii, pentru că astea pier degrabă, ci prin jertfa și valoarea ei spirituală“.
Minuni săvârșite de părintele Justin
Și acum, ca și în timpul vieții sale, părintele veghează soarta țării, de acolo, de Sus. Ca dovadă, nenumăratele minuni care se petrec și astăzi, lângă mormântul său, cu oameni care suferă de boli incurabile sau trec prin necazuri mari. O parte din minunile săvârșite de părintele Justin sunt relatate în cartea jurnalistului Vlad Herman, „Părintele Justin, duhovnicul inimilor: mărturii și minuni“, apărută la Editura Ortodoxia, în 2015. Redăm, în cele ce urmează, două asemenea relatări care confirmă încă o dată, dacă mai era nevoie, sfințenia părintelui:
„Am fost la Părintele Justin Pârvu în 2009, împreună cu fiul meu foarte bolnav, care suferă de o boală rară și căruia medicul nu-i mai dădea șanse de supraviețuire decât doi ani, dar acum are aproape șapte ani (…) Părintele s-a uitat la micuț, l-a binecuvântat și a pus mâna pe el. Fiul meu era complet paralizat, nici măcar capul nu și-l ținea și nici să înghită mâncarea nu putea. O durere fantastică și o baie de lacrimi sufletești aveam ca părinți… Părintele Justin ne-a alinat sufletele în acel moment și l-am întrebat dacă va trăi, spunându-i că doctorii nu-i dau nicio șansă de supraviețuire. El ne-a spus că, dacă Dumnezeu vrea, copilul va trăi, după care ne-a povestit o minune cu un băiețel ce căzuse în cap, undeva, într-un centru de plasament, și i se spărsese craniul încât i se vedea creierul. Ne-a spus că el și cu alți preoți au fost de față, iar cu ajutorul mai multor Sfinte Masluri, acel băiețel a supraviețuit. Când am ieșit de la dânsul din chilie, băiețelul nostru a început să dea din piciorușe și să le miște. Îmi amintesc că am rămas uimiți atât noi, cât și oamenii care așteptau la ușa Părintelui“. (Lucian Balasete)
„În primăvara anului 2014, mătușa mea în vârstă de 75 de ani a suferit o comoție cerebrală și, timp de o zi și o noapte, s-a simțit atât de rău, încât i s-au aprins lumânări, toți apropiații crezând că va muri. Din dorința de a o ține în viață, m-am rugat din toate puterile mele Părintelui Justin Pârvu cu credința în suflet că o poate ajuta. Am convingerea că rugăciunea mea a ajuns până în cer, la Părintele Justin, pentru că mătușa, ca printr-o minune, a doua zi și-a revenit. Nefiind în aceeași localitate, când ne-am întâlnit i-am dat o iconiță cu Părintele Justin, spunându-i totodată să se roage celui care a salvat-o. Bucuria i-a luminat toată fața și repeta încontinuu numele Părintelui“. (Carmen, Oradea)
Irina NASTASIU