Astăzi se împlinesc cinci ani de la plecarea la Domnul a părintelui Arsenie Papacioc, unul din cei mai mari duhovnici români.
Părintele Arsenie Papacioc s-a născut pe data de 13 august 1914, în satul Misleanu, comuna Perieți, județul Ialomița. A pătimit, în închisorile comuniste, alături de părintele Iustin Pârvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu și alții. A fost arestat și condamnat sub regimul mareșalului Ion Antonescu, în 1941, pentru apartenența la Mișcarea Legionară. După eliberare, în 1946, s-a călugărit nevoindu-se la Mănăstirea Antim din București, până în 1949. În 1949 ajunge la Sihăstria, revine la Antim unde este tuns în monahism în același an, pe data de 25 septembrie. La slujbă au participat părintele Sofian Boghiu, părintele Benedict Ghiuș, iar naș de călugărie a fost părintele Petroniu Tănase. Între 1949-1950 a fost sculptor la Institutul Biblic, iar în anul 1951 a devenit preot la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamț. În perioada 1952-1958 a fost preot (și egumen) la Mănăstirea Slatina. A făcut parte și din mișcarea Rugul Aprins. La 14 iunie 1958 este arestat, dus la Suceava, ținut în anchetă 90 de zile, bătut și chinuit. Este condamnat de Tribunalul Militar București, prin sentința 125, la 20 de ani de muncă silnică și 20 de ani de detenție grea pentru „crima de activitate intensă contra clasei muncitoare și a mișcării revoluționare“. A fost dus la Vaslui și în alte centre unde a fost anchete și torturat, însă cea mai mare parte a detenției a petrecut-o la Aiud. După grațierea din anul 1964 nu a fost reprimit în monahism, până când Mitropolitul Ardealului l-a acceptat, trimițându-l ca preot la o parohie din Ardeal. De aici a ajuns, în 1976, la Mănăstirea Sfânta Maria – Techirghiol, unde a rămas până la trecerea sa la Domnul, pe data de 19 iulie 2011.
Părintele Arsenie Papacioc la Seminarul Monahal de la Neamț
Un aspect mai puțin cunoscut din viața părintelui Arsenie îl reprezintă perioada petrecută la Seminarul Monahal de la Neamț. Despre activitatea sa ca spiritual la seminarul nemțean avem chiar mărturia părintelui Arsenie, consemnată de istoricul Adrian Nicolae Petcu, în numărul din 24 iunie 2014 al ziarului „Lumina“:
„După preoție am fost numit (1950-1952) spiritualul Seminarului Monahal Neamț, singurul în țară. M-am ocupat mai mult de slujbă, deși eram numit profesor la istoria monahală și la viața monahală. Îi învățam pe elevi cum să procedeze la Proscomidie, căci erau preoții de mâine. Îi învățam într-un cartof să facă Proscomidia: «Uite așa se taie, uite ce se zice!» Aveam 35 de diaconi-elevi. Îi băgam prin mănăstiri pe băieții care voiau să se facă preoți, să facă față o zi și îi duceam din mănăstire la seminar. «Domnule, e monah!», dar el nu era monah. Aveam convenție cu mănăstirile, cu Sihăstria, că eram pe acolo. Și în felul acesta s-a populat seminarul. Și erau și profesori universitari care predau… Și au ieșit, părinților, vreo șapte arhierei din ei. Au ieșit toți de acolo, din seminarul de la Mănăstirea Neamț“.
După cum precizează Adrian Nicolae Petcu, mărturia părintelui este confirmată de documentele aflate în arhiva seminarului nemțean. Din aceste documente aflăm că, din dispoziția Patriarhului Justinian, părintele Arsenie era remunerat începând cu data de 25 octombrie 1950 pe un post de slujitor al Parohiei Oțetari din București, apoi transferat la Seminarul Teologic de la Neamț, urmând să primească recunoașterea de la Ministerul Cultelor. Această recunoașterea însă nu a fost obținută, astfel că Patriarhul Justinian a găsit soluția remunerării părintelui Arsenie „din fondurile proprii ale școlii“.
„Prin gestul său, patriarhul încerca să obțină recunoașterea Ministerului Cultelor prevăzută de legislație. Se pare că aceasta nu a mai fost obținută, deoarece, în ianuarie 1952, părintele Arsenie nu mai era spiritual, postul fiind suplinit de ieromonahii Petroniu Tănase, Sofian Boghiu și «fratele Andrei Scrima»“, adaugă Adrian Nicolae Petcu.
Irina NASTASIU