Dr Miron Itzhak, pshilog clinician principal
1. Într-o noapte, un adolescent şi-a ucis părinţii
În 1981, în timp ce eram student și lucram, la spitalul de psihiatrie a fost internat, pentru observație psihiatrică – psihologică un băiat de 16 ani, care în timpul somnului a comis o crimă.
Acesta a coborât din patul său, s-a dus la bucătarie a luat un cuțit apoi a mers în dormitorul părinților pe care i-a omorât prin înjunghiere. Vecinii care au auzit țipete au chemat poliția. La sosirea autorităților fapta era consumată, băiatul a fost găsit tremurând, plin de sânge pe el și repetând că și-a omorât părinţii. Întrebat despre motiv, acesta nu știa să ofere un răspuns fiind foarte confuz și speriat. A fost internat timp de două săptămâni într-o secție închisă. Medicii și psihologii erau și ei uimiți de faptele băiatului, deoarece familia acestuia l-au descris a fi un copil bun și care își iubea părinţii extrem de mult, relația între ei fiind una foarte bună. Persoanele care-l cunoșteau spuneau despre el că era un fan al muzicii rock și că-i plăceau jocurile agresive pe calculator. În seara tragică s-a dus târziu să se culce după ce-și făcuse tabietul cu un joc extrem de violent. Din păcate nu-și mai amintește nimic din acea seara, se pare că a suferit o amnezie.
2. Mutul
În 1984 am început serviciu la spitalul de psihiatrie în Israel. Primul caz care l-am primit era de un băiat de 32 de ani care de la 15 ani este internat în spital în stare psihotică severă. Era “Catatonic” (Sindrom psihomotor al schizofreniei, caracterizat prin stare de fixare a corpului în anumite poziții și prin conduită stereotipă și stupoare mentală). Refuza să vorbească. Se comporta ca o plantă. Până într-o zi când a ajuns la cabinetul meu însoțit de o asistentă – medicală și a văzut pe masa mea o tablă de șah. În toate ședințele din trecut a stat pasiv. De această dată, s-a asezat a privit pe tablă de șah și a făcut o mutare, așteptând să o fac și eu pe următoarea. Așa a început relația între noi. De la mama lui am aflat că era un elev foarte bun. Cu tata îi plăcea să joace șah, numai că la vârsta de 6 ani tatăl lui s-a stins din viață. La început mama a ascuns fapta că a murit. Îi spunea ca tatăl sau este bolnav și stă la sora lui. Băiatul a vrut foarte mult să-l vadă pe tatăl său dar mama îl mințea spunându-i că acesta va veni acasă în curând. Într-o zi băiatul si-a auzit prietenii vorbind în șoaptă că tatăl lui nu mai trăiește. De atunci s-a închis în el. S-a ocupat cu școala și cu șahul. Într-o dimineață devreme, mama a intrat în baie să se spele. Băiatul încă dormea, iar în timpul somnului, s-a ridicat din pat ca un somnambul, a luat un cuțit, a intrat în baie și a lovit-o pe mama lui în zona umerilor și al gâtului. Noroc că țipetele femeii au fost auzite de vecini care i-au sărit în ajutor. Băiatul a fost dus la un spital de psihiatrie pentru a stabili dacă avea discernământ în timpul crimei. După câteva săptămâni s-a stabilit diagnosticul de stare psihotică temporară în timpul somnului și că nu a avut discernământ în acel timp. Din păcate, starea psihotică a persistat de atunci până la vârsta de 32 de ani când l-am cunoscut.
3. Îşi omoară soţia în somn
În iulie 2008, în Anglia o pereche cu vârste de 59 și 57 de ani au făcut o plimbare cu rulota lor. Au parcat -o într-un camping și se pregăteau să meargă la somn. Din cauza gălăgiei copiilor care se aflau în zonă nu au reusit sa adoarmă și s-au decis să meargă în altă parte să campeze. Când într-un final au adormit, bărbatul visează că nişte copii intră în rulota lor și se luptă cu ei. Numai că “lupta” cu ei în vis se transformă în realitate – lupta cu soția când o strânge de gât până o omoară. Când s-a trezit din vis și a înțeles ce a făcut, a chemat urgent ambulanța și a intrat într-o stare de plâns și confuzie.
Cazurile descrise mai sus sunt cazuri extreme despre una din tulburările de somn, care se numesc: “PARASOMNIE” . Același fenomen arată că în timp când suntem la una din cei 5 faze a somnului între a fii treaz și a dormi în faza de “R.E.M“ „(“rapid eye movement” ochii se mișcă rapid) – creierul se relaxează și intră în fazele de somn. Din păcate o altă parte a creierului – partea de mișcare și a mobilității – musculatura rămâne trează și mișcă mâinele și picioarele care nu sunt în relaxare și atunci se vede o miscare corporală ca mersul, datul din mâini, bătut, sărit și căzut din pat și (ori) de a mânca. În realitate,creierul nu este conștient, nu știe . Unii spun că atunci este și vorba de a trăi visul; și dacă visul este agresiv se comportă, în realitate, ca atare. Cine doarme lângă el poate fi bătut sau să fie ştrangulat.(Continuare în ziarul de joi, 26 octombrie)
Cu respect,
Dr Miron Itzhak, pshilog clinician principal
Adresa: Piatra Neamt, Bld. Eminescu, Nr 3, Apt 37, Scara B.
Website: www.psiholog-dr-miron-itzhak.ro
Email: miron@ambra.ro
Tel: 0233-236146 0724-225214 0747-627971
Institut Miron Cabinet Psihologie
Cabinet Psihologie Institut Miron Piatra Neamt – psiholog doctor Miron Itzhak
PSIHOLOG-DR-MIRON-ITZHAK.RO