Părăsit de prietenă, un student s-a spânzurat

Marian Imbrişcă (20 de ani), din Săbăoani, a fost găsit, luni, spânzurat în apartamentul închiriat în Iaşi, unde era student. Tânărul a fost descoperit de colega lui de apartament, spânzurat de caloriferul din baie. Medicii de pe ambulanţă au sosit imediat şi au încercat să-l resusciteze, dar în zadar. Cadavrul a fost transportat la morgă, pentru necropsie. Biletul de adio pe care tânărul l-a lăsat a fost un mesaj scris pe mână: „Vă rog să mă iertaţi, dar vă fac numai probleme”.

Studentul avea o viaţă socială virtuală foarte activă, net-ul fiind mediul în care prietenii şi familia lui ştiau aproape în timp real despre chestiunile importante din viaţa lui. Pe platformele de socializare a scris că se pregăteşte de căsătorie, dar acum o săptămână prietena lui, care munceşte în Germania, l-a anunţat că rupe relaţia. Vestea l-a zguduit atât de tare, încât a decis să-şi pună capăt zilelor. Mama lui a venit, ieri, din Italia, unde munceşte, ca să-şi îngroape unul din cei trei copii.