Paraipan și Gutui judecați pentru ultraj

scandal

Dumitru Lăcătuşu (41 de ani), zis Paraipan şi Budeş Copoţ, alias Gutui, ambii din Târgu Neamţ, rămân pentru încă o lună de zile în stare de arest preventiv. Tribunalul Neamț le-a respins, ieri, recursurile ca nefondate, după ce amândoi au contestat măsura prelungirii mandatelor luată de Judecătoria Târgu Neamț.

Paraipan și Gutui tocmai au fost trimiși în judecată pentru ultraj, după ce acum o lună de zile au făcut scandal și s-au îmbrâncit cu polițiștii în curtea Judecătoriei Târgu Neamț. Cei doi făceau parte dintr-un grup de țigani care pe 15 mai au venit să asiste la decizia pe care instanța urma să o ia în cazul lui Vasile Lăcătușu (33 de ani), cercetat pentru furt calificat. Parchetul a propus judecătorilor arestarea suspectului, iar instanța a admis cererea și a emis mandat pe o lună. Când și-au văzut ruda încercuită de polițiști și condusă spre dubă, țiganii și-au ieșit din minți și i-au înjurat pe polițiști, i-au amenințat cu moartea și au aruncat cu pietre în mașină. Pentru calmarea spiritelor a mai fost chemat un echipaj de poliție și unul de jandarmi, dar țiganii se împrăștiaseră care-ncotro. Doar Dumitru Lăcătuşu, Budeş Copoţ şi Fluturaş Lăcătuşu au fost prinşi şi duşi la audieri și în cele din urmă primii doi au fost puși sub acuzare.

Cel pentru care țiganii sunt acum în zeghe este liber. Imediat după ce a fost arestat, Vasile Lăcătuşu a câștigat recursul, Tribunalul Neamţ punându-l în libertate, cu interdicția de a părăsi țara pe parcursul cercetărilor.

Cristina IORDACHE