* Doctor MIRON ITZHAK
Psiholog principal clinician cu drept de supervizare
Și acum să vorbim despre angajator. Nu putem spune că vina principală îi aparține salariatului. Într-o oală există și capacul iar potrivirea trebuie să fie 50-50. Majoritatea angajatorilor care au ajuns în situația de a fi patroni sau administratori, au deținut o funcție importantă în perioada comunistă. Dar, metodele, ideologia, valorile și normele de atunci sunt, de multe ori, total diferite, de normele capitaliste, lucru care a făcut ca o parte din persoane să plece din joc și doar cei care s-au adaptat și au reușit să înțeleagă s-au format ca angajatori serioși. Dar, trebuie spus că tranziția de la comunism la capitalism a creat o serie de crize care s-au lăsat cu foarte multe eșecuri, până când în anul 2018, foarte puține fabrici care au fost ținute de Guvern, sunt și azi ținute tot de Guvern. Unele s-au transformat în afaceri mai mari sau mai mici și cea mai mare parte din angajatorii din timpul comunismului s-a retras și a lăsat tinerii să-și creeze propria afacere. Dar lipsa de experiență, aspirațiile prea înalte , strategii și tactice greșite, lipsa de susținere politică și lăcomia personală a majorității patronilor a dus la o reacție inversă față de ce era în timpul comunismului.
Regimul central de atunci se lăuda că nu există șomeri și toți erau angajați, dar erau mulți numai pe hârtie și foarte mulți la locul nepotrivit, iar 12 oameni făceau o activitate care se putea face cu 2-3 persoane.
În perioada ulterioară, reducerea personalului i-a creat muncitorului rămas o durere de cap mai mare, deoarece pentru prima dată trebuia muncit mult mai mult, să aibă inițiativă, să muncească la maxim. O parte nu a rezistat presiunii și a plecat ori în alte țări, ori s-a pensionat de boală sau au deschis o afacere mică. Dar aici, când au rămas persoanele calificate, în loc ca patronul să le recompenseze financiar tot efortul și să le mulțumească, să echilibreze balanța între rezultate obținute și banii primiți, a hotărât să încerce experimentul cu măgarul care a cărat până n-a mai putut duce. Lucru care dus la o dezechilibrare puternică între munca prestată și câștig. Bineînțeles că o parte mare din oameni a început să fie nemulțumită și primele ieșiri în străinătate după deschiderea granițelor au fot din ce în ce mai multe, cu familie și prieteni cu tot.
Lucru care a destabilizat toată forța de muncă în România și a creat probleme grave, mai ales în domeniul serviciilor.
Există un domeniu foarte sensibil care se numește domeniul studențesc. Studenții sunt mult mai implicați astăzi în toate domeniile și foarte mulți pleacă prin burse și alte mijloace în străinătate, să-și găsească norocul. Rămâne, totuși, o grupă de studenți care a învățat și caută să se integreze din nou în tot ce se numește capitalul românesc. Din păcate, țările din Europa și toată Uniunea Europeană joacă pe două tăișuri legat de România: oferă burse și ajutor financiar pentru mai multe proiecte dar vede în România o țară de gradul trei comparativ cu țările lor și îi duc într-o formă ascunsă pe toți cei care sunt buni, în țările lor. În loc să încurajeze și România să crească și să ajungă ca țările lor, tot sistemul politic duce pe o direcție care niciodată nu va plasa România pe făgașul dezvoltării. Așa că intrăm într-un cerc vicios în care vom rămâne partea de jos a Europei, o să ne plângem de milă dar nu o să reușim să ne dezvoltăm ca celelalte țări.
Ceaușescu a avut o idee genială, care, din păcate, nu a știut și nici nu a putut să o aducă până la capăt. Ideea lui a fost să ne desprindem de toate țările și imperiile prin aceea de a avea capitalul nostru, fără datorii și fără obligațiile pe care ni le cer alte țări. El nu a reușit să facă asta, nu era o perioadă favorabilă dar a pus și mare presiune pe om, pe inidvid, ca să care acesta singur visul lui. Dar eu cred că România poate ajunge la o apropiere și la o dezvoltare mai bună dacă fiecare om o să aibă gândire individuală pozitivă dar și o gândire publică, colectivă, responsabilă.