Pădure confiscată de poliţişti  

padure 2Trei acţiuni concertate ale poliţiştilor nemţeni au dus la depistarea şi confiscarea în numai două zile a unei cantităţi însemnate de cherestea şi arbori.

Patru bărbaţi din două comune au fost prinşi de poliţişti, miercuri, 4 februarie, în timp ce încărcau 16 copaci tăiaţi ilegal dintr-o pădure privată. Acţiunea PP Bâra a avut loc miercuri, după-amiază, pe raza satului Negreşti, acolo unde cei patru bărbaţi au fost surprinşi exact când încărcau arborii nemarcaţi în căruţă. „Polițiștii au identificat persoanele, patru bărbați cu vârste cuprinse între 26 și 50 de ani, din Bîra și Stănița, care încărcau 16 arbori de specii stejar, carpen şi frasin într-o căruţă trasă de un tractor”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ. Suspecţii au acum dosar penal pentru tăiere ilegală de arbori, iar materialului lemnos a fost confiscat şi a fost lăsat în custodia organelor silvice.

Marţi, la amiază, un bărbat din Pângăraţi a fost surprins de polițiștii de la PP Alexandru cel Bun, în zona Secu Vadului din satul Vădurele în timp ce tăia fără drept și sustrăgea mai mulți arbori, care nu prezentau marca silvică, din pădurea ce aparține Ocolului Silvic Vaduri. „În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul, de 40 de ani, a tăiat fără drept, de pe picior, 3 arbori de esență frasin pe care intenționa să-i transporte la domiciliul sau în vederea folosirii ca lemn pentru foc”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ. Polițiștii au deschis un dosar penal în cauză, iar copacii au fost confiscaţi şi predaţi în custodia Ocolului Silvic.

Tot marţi, 3 februarie, în jurul orei 16, polițiștii de la PP Vânători-Neamț au depistat o autoutilitară cu semiremorca încărcată cu cherestea şi care se afla parcată pe strada Marcu, din localitatea Nemțișor. Oamenii legii au legitimat conducătorul auto, un bărbat de 37 de ani din Vaslui, care se afla în autoutilitară, iat în semiremorcă se afla cantitatea de circa 37 mc cherestea rășinoase pentru care bărbatul nu deținea documente de proveniență. „Materialul lemnos, în valoare de aproximativ 15.000 de lei, a fost confiscat pentru a fi predat în custodia ocolului silvic, iar conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu suma de 2.000 lei pentru săvârșirea contravenției de cumpărare de material lemnos fără documente legale de proveniență sau aviz de însoțire prevăzute de normele privind circulația materialului lemnos”, a mai spus ofiţerul de presă.

 

Cristina IORDACHE