PACT și primii candidați independenți la Neamț

mot-pact2Sebastian Burduja și Andrei Carabelea sunt primele candidaturi independente pentru Camera Deputaților și, respectiv, pentru Senat, anunțate oficial în Neamț. Cei doi reprezintă o platformă civică – PACT – Sebastian Burduja fiind președintele platformei, iar Andrei Carabelea, secretar general.

Mesajul electoral a pornit de la președintele PACT, un tânăr candidat cu un CV impresionant și vizează, într-un fel mai precis, atingerea sentimentului de țară: „Este un moment vital pe care îl traversăm, România este nepregătită să facă față provocărilor de orice fel pe plan internațional, iar acasă Parlamentul este o instituție profund nereformată, cu un vot secret total nedemocratic. Trebuie să existe cineva în Parlament de răul căruia să nu se mai fure, de care să li se facă frică să mai fure. De exemplu, sistemul de achiziții publice trebuie să fieîn întregime on line și îmbunătățit. Pornim de la «România pe bune», «România dreptății pe bune», școlii pe bune. Formăm tineri nepregătiți, care învață să memoreze și nu să gândeascăși să înțeleagă. Astfel, 40 la sută dintre ei ies total nepregătiți și nu sunt formați în profesia în care au studiat, nu răspund necesităților de pe piața muncii. De asemenea, cred că se impune și o reevaluare a profesorilor. Sunt profesori foarte bine pregătiți, dar sunt și profesori care nu au ce căuta la catedră“, a spus Sebastian Burduja.

Carabelea, de la Sens Civic la Sens Politic

Mai cunoscut nemțenilor prin acțiunile pe care le-a avut cu Asociația Sens Civic (ultima mare dintre ele a vizat ecologizarea Lacului Bicaz), Andrei Carabelea, care este și președinte al Asociației, a insistat pe „România Curată“. Ambiția sa personală este implementarea unei strategii naționale pentru un mediu curat. Ca mai toți candidații care nu provin din marile partide politice (ca număr) pe care i-am auzit în ultimii 26 de ani, dorește o reformă reală politică, o lege electorală echitabilă care să elimine pragul electoral de 5 la sută, „care este limitativ și care împiedică procesul democratic, de aceea în ultimii 27 de ani nu a reușit niciun candidat independent să intre în Parlament“.

Purtătorul de cuvânt al candidaților independenți de sub sigla PACT este același la Neamțși în celelalte județe – Ion Constantin Șolga, este din Turnu Severin, oraș în care, ne-a asigurat, se trăiește la fel de rău ca în Piatra Neamț. A păstrat mesajul comun, al unei Românii „din care să nu mai vrem să plecăm“. (M.O.T.)