Medicii din spitale, orientaţi spre internările de zi
* Dr. Ioan Lazăr este convins că se poate, dacă se vrea…
* Fostul manager al spitalului judeţean susţine că problema actualului sistem este că plata procedurilor pentru diagnostic nu este avantajoasă pentru o unitate cu paturi
Ministerul Sănăţii şi Casa Naţională de Asigurări vor să reducă internările în spitale şi propun ca bolnavii care suferă de anumite afecţiuni, trecute pe o lista, să fie diagnosticaşi și, pe cât posibil, trataţi în 24 de ore. Sunt 79 de boli care ar trebui tratate în spitalizarea de o zi. Pe listă se regăsesc febra, otita, leşinul, durerile de cap, reacţiile alergice, dar şi adenomul de prostată, pietrele la rinichi, avortul, ocluzia intestinală. Din păcate, însă, în prezent aceste internări nu sunt preferate de medici.
Omul spitalizat stă zile în şir pe un pat pentru analize, care pot dura şi trei zile, apoi pentru tratament, în cele mai multe cazuri fiind externat după o săptămână.
„Eu le-am spus medicilor- şi nu e nevoie, cred, să fac o şedinţă cu şefii de secţii, pentru că fiecare are internet şi se poate documenta – că trebuie să ne schimbăm mentalitatea, să ţinem pacientul doar câteva ore în spital dacă este vorba despre o afecţiune care poate fi diagnosticată în urma unui set de analize ce poate fi făcut în decursul unei zile, iar apoi bolnavul să plece acasă cu recomandarea de tratament”, ne-a declarat dr. Ioan Lazăr, managerul spitalului judeţean.
Ce-i drept, de câteva zile, pe toate posturile de televiziune şi pe toate site-urile medicale se vorbeşte despre noul pachet de servicii medicale de bază şi despre faptul că ministrul Sănătăţii doreşte ca ambulatoriul şi spitalizarea de zi să fie preferate în locul lungilor internări inutile, care nu fac decât să consume bani foarte mulţi de la buget.
Dr. Lucian Ciobotaru, fost manager la spitalul judeţean, susţine că problema sistemului actual constă în plata procedurilor de diagnostic. Pentru că acum plata se face pentru spitale în funcţie de DRG, respectiv pe paturi şi pe numărul de internări, fiind mai bine punctate cazurile grave rezolvate, şi nu se face plata pe proceduri: „Ceea ce doreşte să facă ministrul Sănătăţii este un pas înainte, ca să ne adaptăm şi noi lumii, însă va trebui să fie, din 2014, şi o finanţare corespunzătoare a sistmului, de la un capăt la altul, adică de la asistenţa primară până la cea spitalicească, pentru că doctorul de familie trebuie să urmărească fiecare pacient, inclusiv la externare”.
Pachetul Spital va avea doua tipuri de noţiuni – specializare de zi (cu internare diurnă şi de maximum 12 ore) şi spitalizare continuă, pe o perioada mai mare de 24 de ore.
Geanina NICORESCU