Păcălit cu metoda “accidentul”

pacalitUn bărbat de 62 de ani, din Pângăraţi, a fost convins de o voce care l-a apelat şi i-a spus că este fiul lui, iar în urma unui accident rutier are nevoie de aproape 200 cartele telefonice. Bărbatul a cumpărat cartel de 525 de lei şi conform instrucţiunilor, i-a transmis solicitantului codurile de reîncărcare. Apoi, “fiul” i-a cerut 3.000 de euro pentru a-şi rezolva problema cu daunele din accident, însă abia atunci nemţeanul şi-a dats eama că a fost păcălit şi a mers la poliţie. “Polițiștii au demarat imediat activitățile de cercetare pentru identificarea

autorului și recuperarea prejudiciului, în cauză întocmindu-se dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune”, a declarat subcomisarul Constantin Irina, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ.

Este al doilea caz numai din această săptămână, dar în ultima vreme s-au înmulţit astfel de cazuri. Poliţiştii reiau avertismentele şi recomandă maximă prudenţă în cazul când primiţi astfel de apeluri şi vă sfătuiesc să ţineţi cont de câteva reguli.

•În cazul unui accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri,

decât în urma unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau dacă este făcută pri

termediul unor societăţi de asigurări. Orice accident/eveniment de circulaţie are două variante de soluţionare: fie depunerea unei plângeri la unitatea de poliţie care se va ocupa mai departe de cazul respectiv, fie înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie;

•Verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier (cereţi date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta

şi sunaţi pentru confirmare);

•În astfel de situaţii, reprezentanţii Poliţiei sau Parchetului nu reţin

telefoanele mobile pentru a suna rudele celor implicați în eveniment şi nici nu

solicită sume de bani;

•Dacă sunteţi contactaţi de un „binevoitor”, care vă apelează în numele unei

rude apropiate, şinu aţi putut verifica veridicitatea informaţiilor, solicitaţi-i

acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi Poliţia la numărul de urgenţă 112 pentru a vă acorda sprijin;

•Fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, a

parent întâmplător. Este posibil ca acestea să vă urmărească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini;

•Nu primiţi în locuinţă persoane care pretind că sunt de la diverse societăţi

comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat, comis voiajori etc.);

Nu le furnizaţi acestora informaţii despre membrii familiei dumneavoastră sau

despre vecini;

•Vârstnicii sunt o categorie extrem de vulnerabilă în ceea ce priveşte

victimizarea prin astfel de infracţiuni. Explicaţi-le persoanelor vârstnice din

familie că nu trebuie să dea curs niciunei solicitări de a plăti sume de bani, făcute de diverse persoane în numele dumneavoastră, fără să vă contacteze în prealabil pentru a le confirma veridicitatea solicitării!

Oricine poate fi victima unui accident, dar, într-un moment critic ca acesta,

singura urgenţă este cea medicală, nicidecum aspectul financiar.

Cristina IORDACHE