Un escroc din Iaşi a fost prins de poliţiştii romaşcani după ce a păcălit mai mulţi nemţeni şi le-a furat telefoanele mobile. Tânărul a fost depistat zilele trecute în Roman şi reţinut, din cercetări reieşind că suspectul acţionase şi în Târgu Neamţ. “În urma cercetărilor desfășurate de către polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman, s-a reușit identificarea unui tânăr de 25 de ani, din Iași, care este bănuit de săvârșirea a două infracțiuni de furt de telefoane mobile, săvârșite pe raza municipiului Roman. Totodată acesta este bănuit de săvârșirea unei fapte similare pe raza orașului Târgu Neamț, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ.
Poliţiştii au stabilit că suspectul aborda persoanele vătămate pe stradă sub pretextul că i-au agresat copilul. Apoi individual îi convingea să se confrunte cu acesta şi îi conducea la o scară de bloc cu două ieşiri. Ticluise un întreg plan pentru a păcăli vigilenţa victimelor, astfel că odată ajunşi la bloc, tânărul le cerea drept gaj telefonul mobil până ce el cobora cu fiul, sau fiica, după caz. Desigur că, după ce primea telefonul, dispărea în bloc şi ieşea pe cealaltă uşă, plecând rapid din zonă.
Metoda o “patentase” la Iaşi, unde, de asemenea, era căutat de poliţişti, în urma numeroaselor reclamaţii primate de la victime. Acum va da seama pentru faptele lui.
C.I.