În ultimii 13 ani a văzut multe miracole, dar şi eşecuri. Conduce pacienţii în secţii, îi vede chirciţi de durere şi le mai spune câte o vorbă de încurajare. Se bucură ca un copil când îi revede pe cei care s-au făcut bine, dar sunt şi zile când trebuie să coboare tărgile cu oameni care nu s-au mai trezit din suferinţă. Ovidiu Panţîru, electrician de meserie, a ajuns, dintr-o întâmplare, liftier la spitalul judeţean iar acum, cu toate că a trecut de 40 de ani, s-a ambiţionat şi a urmat o şcoală de asistenţi medicali. A făcut asta pentru că şi-a dorit să ştie cum să procedeze dacă i se face rău unui om pe care îl duce în secţie, iar liftul se opreşte sau, pur şi simplu, nu mai e timp să cheme pe cineva, pentru că este nevoie de o intervenţie de urgenţă.
„Lifturile se blochează destul de des între etaje şi nu ştii cum reacţionează pacienţii; cei mai mulţi intră în panică pentru că simt că se sufocă. Trebuie ştii cum să reacţionezi, să fii în stare să acorzi primul ajutor dacă e nevoie. În primul an mi-a fost mai greu. Trebuie să stai bine cu inima, la modul propriu. Un minut sau două eşti fie numai tu şi cu bolnavul care abia mai respiră, fie cu gravida care abia-şi mai poate ţine copilul în pântece, ori te pomeneşti pe targă cu un om care nu mai mişcă. Odată am rămas în lift două ore pentru că a fost o pană de curent. Oamenii băteau în uşi şi nu ştiau ce să facă. Odată o femeie de la maternitate ieşise până la gemuleţ ca să vorbească cu rudele şi exact când am deschis uşile liftului am văzut-o cum se prelinge pe lângă zid. Nu m-am pierdut cu firea, am ieşit imediat şi am ridicat-o, am făcut ce trebuia ca să-şi revină; a fost o chestiune de moment, nu ştiu cât de grav era, dar bine că am fost acolo”, ne-a relatat Ovidiu Panţîru.
De puţină vreme, liftierul a terminat o şcoală de asistenţi medicali generalişti. Îşi doreşte să lucreze într-o secţie a spitalului judeţean pentru că simte că acolo îi este locul şi vrea să ajute bolnavii. Consideră că e o nedreptate faptul că se cere experienţă la majoritatea concursurilor pentru ocuparea posturilor de asistenţi. Nu ar putea să fie decât asistent debutant, pentru că nu are experienţă practică în domeniu, însă de fiecare dată după ce uşile se închid şi liftul se pune în mişcare, viaţa fiecărei persoane aflate în acel spaţiu închis, de un metru pe trei, este în mâinile sale.
felicitari
Bravo lui! E nemaipomenit ca exista si astfel de oameni care se gandesc la semenii lor si chiar fac ceva pentru ei. Felicitari!
mai este personal prin spital si mai ales cei care se plimba cu liftul toata ziua care comenteaza ca de ce chemi liftul. macar daca s-ar spala pe dinti