Organizarea democrației românești și o altfel de politică

„Și n-au învins”, așa se termină poemul „Hanibal” al lui Eugen Jebeleanu. Un final care spune totul despre victoria lui Klaus Iohannis în cel de-al șaptelea ciclu al alegerilor prezidențiale din România postcomunistă. În cel de-al douăzecișincilea an de la căderea regimului comunist, spiritul civic a irumpt într-o manieră care indică faptul că spațiul public românesc are șanse de însănătoșire. Aflat la guvernare și având o majoritate parlamentară mai mult decât confortabilă, stăpân al panoului cu butoane, Victor Ponta a marcat un nou eșec al PSD, de astă dată cu mult mai intens, în încercarea de a cuceri președinția României. Au avut totul, au pus la punct o mașinărie militantă și electorală clădită, într-un sfert de veac, pe structura fostului PCR, au formatat un aparat de propagandă ce părea indestructibil și, cu toate acestea, nu au învins. De fapt, privind înapoi, ne putem da seama că PSD – sub diferitele sale forme și denumiri – nu a reușit să aibă, în acest sfert de veac, decât un singur președinte, pe Ion Iliescu. Deloc întâmplător, mentalitatea colectivă a acestui partid se află încă în epoca Iliescu, cea în care s-au format raptorii de partid și de stat, supranumiți „baroni”, cea în care s-au pus bazele pentru înfeudarea României, cea în care s-au trasat coordonatele menținerii în stagnare a acestei societăți, cea în care a fost inițiată educația întru pomană a electoratului. Această epocă e, după cum a arătat votul din 16 noiembrie 2014, din fericire, istorie. La 25 de ani de la startul procesului de democratizare, sistemul politic românesc pare să intre în faza de organizare a democrației. În faza în care există, finalmente, premisele pentru o altfel de politică.

Din această perspectivă, consider că victoria lui Iohannis este doar vârful aisbergului acestei posibile transformări. În fapt, victoria președintelui ales are la bază victoria spiritului civic și aceasta mi se pare a fi cel mai important câștig pentru societatea românească. Iohannis a câștigat în pofida tuturor dificultăților ce i-au fost puse în cale de către mașinăria de partid și de stat pesedistă pentru că la aceste alegeri s-a manifestat un alt fel de electorat. E-adevărat, totul a pornit din diaspora, de care PSD s-a temut tot timpul și de al cărei vot, iată, nu a scăpat nici de această dată. Radicala schimbare de situație intervenită între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale indică o modificare substanțială a structurii electoratului, inclusiv una de natură demografică, dar și o modificare esențială a structurii societății românești actuale. PSD stagnează la nivelul a ceea ce a creat în acești 25 de ani, iar electoratul său a scăzut, rămânând doar cel al pomenilor electorale, din mediul rural și cu un grad scăzut de educație. Prin modul total eronat în care au înțeles, indiferent de vârstă (adică de la Iliescu la Ponta), să promoveze „social-democrația”, PSD a demonstrat că nu se poate reforma. Și acesta e, însă, un semn că societatea i-a luat-o înainte, că electoratul român se află cu mulți pași în fața a ceea ce îi poate oferi acest partid.

Acest nou electorat va contribui, poate mai mult decât o poate face Klaus Iohannis din postura de președinte, la organizarea pe alte baze a democrației românești. Există toate șansele ca, de acum înainte, actul de guvernare să nu mai însemne pomeni electorale și tăieri de panglici în perioada alegerilor. Există toate șansele ca județele României să iasă de sub tutela de tip feudal a baronilor. Există toate șansele unei reformări a clasei politice, în sensul în care, pas cu pas, prezența incompetenților în structurile statului ar putea fi dimunuată. Există, nu mai puțin, toate șansele ca justiția să se manifeste ca o veritabilă putere democratică, independentă de politic și respectând, într-adevăr, principiul egalității tuturor cetățenilor în fața legii. Toate acestea nu depind, însă, exclusiv de noul președinte al României. În cea mai bună măsură, ele depind, în continuare, și de fiecare dintre noi.

Prof.univ.dr. Daniel Șandru