Oprit cu focuri de armă, un roznovean ajunge, din nou, în arest

Un tânăr din Roznov a fost oprit cu focuri de avertisment trase de polițiștii care l-au depistat, din nou, în trafic, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Prea bine cunoscut, Georgian Irimia, în vârstă de 27 de ani, a fost văzut la volan de un echipaj de la Poliția orașului Roznov, care executa un filtru la intersecția dintre DJ 156A și Calea Tazlăului. Tânărul se afla sub control judiciar și, în nici un caz, nu avea ce să caute la volan la acel moment. Pasiunea pentru mașină i-a adus, acum câțiva ani, anularea permisului, iar ultima „ispravă“ l-a adus după gratii pentru două fapte de ultraj: în luna octombrie 2015 a fost surprins de un echipaj de poliție în timp ce făcea drift-uri cu mașina în plin centrul Roznovului, tot noaptea, iar polițiștii au fost loviți și amenințați cu moartea de tânărul care mirosea a alcool. Dosarul de ultraj este, încă, pe rol, Judecătoria Piatra Neamț aplicându-i o pedeapsă de 2 ani, 4 luni și 10 zile de închisoare. Prima sentință a fost atacată și de inculpat, dar și de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț.

În noaptea de 3 spre 4 iunie 2017, Georgian Irimia a fost depistat în jurul orei 2, în cadrul unui filtru organizat pe DJ 156A la intersecția cu strada Calea Tazlăului. „S-a procedat la oprirea în trafic a unui autoturism înmatriculat în Spania, care și-a continuat deplasarea înspre Piatra Șoimului, fără a opri la semnalul regulamentar efectuat de polițist. În urma acestui fapt, s-a procedat la urmărirea autoturismului, iar după aproximativ 3 km, pentru imobilizarea conducătorului auto, care încerca să fugă, a fost necesară executarea în plan vertical a două focuri de avertisment. Acesta a fost identificat în persoana unui bărbat de 27 de ani, din Roznov, ce se afla sub măsura preventivă a controlului judiciar, dispusă pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii publice“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Tânărul mirosea a alcool și i s-a solicitat testarea cu aparatul etilotest, însă a refuzat și a fost condus la Spitalul Județean Neamț pentru recoltarea probelor biologice necesare stabilirea alcoolemiei, dar a refuzat și această procedură.

*Polițiștii tocmai ceruseră arestarea lui la domiciliu

Polițiștii au documentat activitatea infracțională a acestuia, stabilind că persoana depistată a încălcat una dintre obligațiile impuse prin măsura controlului judiciar față de acesta și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. De altfel, polițiștii de supraveghere ceruseră, încă din data de 30 mai 2017, înlocuirea controlului judiciar, cu arestul la domiciliu. Judecătoria Piatra Neamț a stabilit termen astăzi, 6 iunie, după minivacanța de 1 iunie și Rusalii.

După „aventura“ de sâmbătă noapte, tânărul a fost reținut de polițiști și condus, duminică, la instanță, cu propunerea de arestare preventivă. Judecătoria Piatra Neamț a decis, duminică seara, plasarea inculpatului în arest la domiciliu: „(…) respinge ca nefondată propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț privind pe inculpatul Irimia Georgian, aflat în Centrul de reținere și arest preventiv Neamț, luând act că inculpatul este cercetat în dosarul de urmărire penală nr. 2280/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, în stare de recidivă, prevăzută de art. 337 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (1) Cod penal. Dispune luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu privire la inculpatul Irimia Georgian pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 04.06.2017 până la data de 03.07.2017 inclusiv. În baza art.221 alin.2 Cod procedură penală nou stabilește că, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul Irimia Georgian are următoarele obligații: a) să se prezinte în fața organelor de urmărire penală sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemat; În baza art.221 alin.4 Cod procedură penală nou atrage atenția inculpatului Irimia Georgian că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive și că, pe durata măsurii, inculpatul Irimia Georgian poate părăsi imobilul prevăzut la adresa oraș Roznov (…) pentru prezentarea în fața organelor judiciare, la chemarea acestora precum și faptul că, la cererea scrisă și motivată a inculpatului, instanța de judecată, prin încheiere, îi poate permite acestuia părăsirea imobilului pentru prezentarea la locul de muncă, la cursuri de învățământ sau de pregătire profesională ori la alte activități similare sau pentru procurarea mijloacelor esențiale de existență, precum și în alte situații temeinic justificate, pentru o perioadă determinată de timp, dacă acest lucru este necesar pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului. În baza art.221 alin.7 Cod procedură penală nou atrage atenția inculpatului Irimia Georgian că în cazuri urgente, pentru motive întemeiate, inculpatul poate părăsi imobilul, fără permisiunea instanței de judecată, pe durata de timp strict necesară, informând imediat despre acest fapt Poliția orașului Roznov, județul Neamț, Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț și Judecătoria Piatra Neamț“, precizează soluția pe scurt a instanței.

Astfel, legea penală îi dă voie lui Georgian Irimia să părăsească locuința pe timpul arestului, fără a cere instanței în prealabil acest lucru, dar el este obligat să anunțe imediat autoritățile judiciare că pleacă de-acasă. Și, mai mult, să justifice urgența. (C.I.)