Asociaţia Pro Democraţia Club Târgu Neamţ a lansat selecţia de ONG-uri care vor participa la proiectul „Dezvoltarea capacităţii organizaţiilor neguvernamentale de a se implica activ în eficientizarea sectorului public”. În proiect sunt implicate judeţele Neamţ, Bacău, Suceava şi Iaşi, din fiecare urmând a fi selectate câte 5 ONG-uri în primă fază, urmând ca listă să fie extinsă, dacă va exista interes. „Aceste ONG-uri vor participa la înfiinţarea şi dezvoltare Reţelei Interjudeţene ONESP, la derularea programelor de instruire gratuită, la iniţierea şi dezvoltarea mecanismelor de consultare între ONG-uri şi instituţiile administraţiei publice”, precizează Emanuel Bălan, preşedintele APD Club Târgu Neamţ.
Scopul proiectului este instruirea a 280 de beneficiari, într-o perioadă de 11 luni, dar şi dezvoltarea şi implementarea de mecanisme civice care să conducă la îmbunătăţirea formelor de colaborare dintre organizaţiile neguvernamentale şi instituţiile administraţiei publice locale şi judeţene. Grupul ţintă al proiectului este format din angajaţii, membrii şi voluntarii acelor organizaţii care au prevăzut în statut activităţi care vizează administraţia publică şi care au în derulare proiecte cu autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale.