Om de afaceri şi fost director al Liceului Borca, de două zile căutat în lacul Izvoru Muntelui

k1-fotoAutorităţile caută de două zile pe un localnic din Borca, dat dispărut de familie, care marţi a anunţat poliţia.

Din discuţia cu familia bărbatului de 65 de ani, poliţiştii au conturat un scenariu sumbru în legătură cu soarta acestuia şi au cerut sprijinul pompierilor pentru căutarea lui în apele lacului Izvoru Muntelui, pe raza comunei Hangu. Marţi, 4 octombrie, în jurul orei 11, de la Garda 2 Poiana Teiului aparţinând Detaşamentului de Pompieri Tîrgu Neamț s-au mobilizat 8 subofiţeri cu două autospeciale de intervenţie, barca pneumatică şi echipajul de prim ajutor SMURD, care au avut ca misiune căutarea bărbatului dispărut.

,,Militarii au executat misiuni de căutare a persoanei atât la suprafaţa apei, cât şi prin pădure, fără ca aceasta să fie găsită, urmând a fi reluate căutările”, a declarat sublocotenentul Maricel Bucur Ţepeş, ofiţerul de presă al Inspctoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ. Căutările bărbatului au fost continuate ieri, 5 octombrie, de militarii de intervenţie de la Garda Poiana Teiului.  Cel dat dispărut este profesorul de sport Ion Picu, fost director al Liceului Teoretic ,,Mihail Sadoveanu” din Borca. El este pensionar şi are o afacere de familie în Mădei, împreună cu soţia (fostă profesoară de sport) şi cu fiul lor. Căutările în lacul Izvoru Muntelui din zona Hangu au început după ce maşina profesorului a fost găsită marţi pe malul lacului, la Hangu, încuiată, dar se pare că lipseau cardurile. ,,Nu cunosc detalii, se fac cercetări, dar din câte am înţeles domnul Picu nu avea probleme nici acasă, nici cu afacerile, la prima vedere n-ar fi chestiuni care să ne ducă cu gândul la lucruri mai puţin plăcute. Poate revine acasă”, ne-a declarat Gavril Lupu, primarul de Hangu. În paralel cu căutările pompierilor, poliţia Hangu face propriile cercetări în acest caz. (C.I.)