Olimpicii vor primi premii în bani

premii* O hotărâre de guvern instituie și premierea profesorilor îndrumători * Școlile care au dat olimpici internaționali vor primi aceleași stimulente ca și elevii

Elevii care obțin rezultate notabile în cadrul competițiilor naționale și internaționale vor fi premiați de către Inspectoratul Școlar Județean Neamț și Ministerul Educației în funcție de performanțele obținute la activitățile educative, școlare și extrașcolare probate prin ordin al ministrului. Proiectul de hotărâre privind stimularea performanței școlare înalte din învățământului preuniversitar, postat ieri pe site-ul Edu.ro, prevede că la etapa națională, pentru fiecare elev, se acordă de către MENCS, din fondurile alocate inspectoratului școlar organizator al acestei etape a competițiilor, câte 150 de lei pentru premiul I, 115 lei pentru premiul II și 85 lei pentru premiul III, iar la mențiuni se acordă 65 de lei. La etapa internațională a competițiilor școlare, categoria I (desfășurate la nivel mondial), se acordă de către MENCS 12.550 lei pentru premiul I / medalie de aur cu punctaj absolut, pentru premiul  I /medalie de aur – suma de 9.720 lei, pentru medaliatul cu argint se acordă 8.330 lei, la premiul III se dau 5.950 lei, iar la mențiune se acordă 4.065 lei.

La etapa internațională a competițiilor școlare, categoria a II-a (desfășurate la nivel european sau regional), se acordă de către MENCS stimulente în valoare de: 4.440 lei pentru premiul I, 3.785 lei pentru fiecare medalie de argint, pentru bronz se acordă 2.945 lei, iar pentru mențiuni se înmânează 2.550 lei.

Pentru profesorul care a pregătit elevul premiat la competițiile școlare internaționale categoria I și, respectiv, a II-a, se acordă un stimulent financiar egal cu cel acordat elevului. Dacă elevul a fost pregătit de mai mulți profesori, valoarea stimulentului financiar echivalent cu cel acordat elevului se împarte în mod egal la numărul de profesori pregătitori. În cazul în care elevul obține mai multe distincții pentru aceeași disciplină școlară, profesorului pregătitor i se acordă un singur stimulent echivalent cu distincția cea mai mare obținută de către elevul pregătit. Dacă elevul care  a obținut mai multe distincții pentru aceeași disciplină școlară a fost pregătit de mai mulți profesori, valoarea stimulentului echivalent cu distincția cea mai mare obținută de către elev se împarte în mod egal la numărul de profesori pregătitori. În cazul în care un profesor a pregătit mai mulți elevi care au obținut distincții la competițiile școlare internaționale, acesta primește un singur stimulent cu valoare egală cu cea a stimulentului acordat pentru cea mai mare distincție obținută de elevii săi.

Pentru școala unde frecventează elevul ori elevii premiați la competițiile școlare internaționale categoria I și respectiv a II-a se acordă aceleași stimulente pe care le-au obținut elevii săi. Stimulentele primite se vor utiliza pentru dotări destinate, cu prioritate, disciplinei ori disciplinelor corespunzătoare obținerii performanței școlare.

Pentru echipele cu un număr de peste 20 elevi, la etapa națională se acordă de către MENCS din fondurile alocate inspectoratului școlar organizator, 880 de lei pentru premiul I, 640 lei pentru premiul II și 480 de lei pentru premiul III. Pentru echipele cu un număr de până la 20 elevi, la etapa națională se acordă de către MENCS, din fondurile alocate inspectoratului școlar organizator, 440 lei pentru premiul I, 320 de lei pentru premiul II și 240 lei pentru premiul III.

Trebuie subliniat faptul că valorile stimulentelor financiare  acordate elevilor care au obținut distincții la competițiile școlare reprezintă sumele nete.

Geanina NICORESCU