Suntem primii pe țară la carduri de sănătate refuzate

card cas* De la 1 septembrie CAS Neamţ va deconta numai serviciile medicale acordate în baza cardului sau a adeverinţei de înlocuire, valabilă 3 luni

* „Acordăm asistenţă continuă furnizorilor şi asiguraţilor pentru orice problemă întâmpinată la utilizarea cardului”, anunţă jr. Radu Firăstrău, preşedintele CAS Neamţ

Începând cu data de 1 septembrie 2015, cardul naţional de sănătate devine unicul instrument de decontare şi validare a serviciilor medicale în sistemul public de sănătate pentru asiguraţii cu vârsta de peste 18 ani. Pentru a veni în sprijinul asiguraţilor, conducerea CAS Neamţ anunţă asiguraţii care nu au intrat încă în posesia cardului că pot verifica dacă li s-a emis acest document prin accesarea serviciului pus la dispoziţie de CNAS la adresa http://www.cnas.ro/page/verificare-asigurat.html  sau se pot adresa Casei de Asigurări de Sănătate Neamţ pentru verificare şi, după caz, eliberarea cardului de sănătate.

La momentul actual, potrivit CAS Neamţ, judeţul nostru ocupă locul I în ceea ce priveşte numărul de carduri refuzate din motive religioase sau de conştiinţă, respectiv 2.830 din care 835 au fost predate la CAS Neamţ, iar 1995 au fost refuzate la factorul poştal. Numărul total de carduri aferente CAS Neamţ este de 316.814. PPotrivit informaţiilor furnizate de jr. Radu Firăstrău, preşedintele director general al CAS Neamţ, Poşta Română a returnat Casei Neamţ 15.674 carduri, iar de la CASAOPSNAJ a preluat 1676. Către medicii de familie au fost distribuite 4217, iar predate asiguraţilor au fost 3760. La CAS Neamţ au rămas 10.208. Au fost şi 1.303 solicitări de duplicat, din care 913 carduri au fost deja editate de către  Imprimeria  Naţională şi distribuite către Poşta Română. S-au depistat şi 165 carduri defecte.

Asiguraţii cărora până la această dată nu li s-a emis cardul de sănătate pot beneficia de servicii medicale fără prezentarea acestuia.

„Asiguraţii care au pierdut sau deteriorat cardul de sănătate  vor solicita eliberarea unui card duplicat la casele de asigurări, unde vor depune o cerere şi vor plăti contravaloarea noului card şi a cheltuielilor de distribuire prin servicii poştale, în valoare de 15,5 lei. Până la primirea noului card de sănătate, asiguraţii vor avea acces la servicii medicale în baza unei adeverinţe de înlocuire a cardului de sănătate ce li se va înmâna în momentul în care vor depune cererea pentru emiterea cardului duplicat. Începând cu data de 29.04.2015 şi până în prezent CAS Neamţ a distribuit 13.889 de adeverinţe şi carduri. Asiguraţii care, din motive personale sau religioase, refuză utilizarea cardului de sănătate, vor depune o cerere în scris la casa de asigurări în care vor menţiona motivele refuzului şi vor restitui cardul de sănătate, în cazul în care l-au primit. Accesul la servicii medicale se va realiza pentru aceşti asiguraţi în baza unei adeverinţe de înlocuire a cardului de sănătate cu termen de valabilitate 3 luni. Adeverinţa nu trebuie să rămână la furnizorul de servicii medicale, ea va fi pezentată ori de câte ori asiguratul solicită un serviciu. Pentru asiguraţii care împlinesc vârsta de 18 ani şi/sau dobândesc calitatea de asigurat se generează automat din sistem comandă de tipărire şi distribuire a cardului de sănătate. Nu este necesară solicitarea în scris a  asiguratului pentru eliberarea cardului. Aceaştia vor primi cardul naţional de sănătate prin servicii poştale, la domiciliul înscris în cartea de identitate”, a mai precizat şeful CAS Neamţ, jr. Radu Firăstrău.

Geanina NICORESCU