“Ochii şi urechile prefectului”, în acţiune, în preziua alegerilor / Controale în secţiile de votare

videoconferinta

 Preşedinţii şi locţiitorii din cele 481 de secţii de votare din Neamţ dedicate alegerilor europarlamentare trebuie să fie în stare de alertă în zilele de foc ale scrutinului electoral dar şi în cele precedente în care se pun la punct toate detaliile.

Şi ca să fie convins că nu va avea parte de surprize când se deschid, duminică, secţiile de vot, prefectul Vlad Angheluţă a ordonat o amplă acţiune de control, prin sondaj, în secţiile din Neamţ, în ziua precedentă alegerilor. „Vor participa la această acţiune specialişti din Prefectură care vor avea sarcină să verifice toate detaliile organizatorice care ţin de alegeri. În mod normal, nu ar trebui – şi nici nu ne dorim – să găsim deficienţe, cu atât mai mult cu cât, până acum, pe toţi paşii acestui proces, primarii ne-au comunicat că nu sunt probleme”, a precizat prefectul Vlad Angheluţă ieri, la scurt timp după videoconferinţa susţinută de vicepremierul Gabriel Oprea cu toate prefecturile din ţară.

În afară de şefii principalelor instituţii din Neamţ implicate în buna desfăşurare a alegerilor, prefectul Angheluţă l-a avut ieri lângă el şi pe comisarul şef Marcian Colman, director adjunct al Direcţiei de Ordine Publică din IGPR, venit la Neamţ pentru coordonarea tuturor structurilor din Ministerul Afacerilor Interne pentru această acţiune.

Comisarul şef Tablan a primit – ca toţi şefii de Inspectorate Judeţene din ţară – ordin clar de la ministrul Oprea ca „Poliţia să trateze cu maximă atenţie şi seriozitate orice sesizare legată de procesul electoral”. Gabriel Oprea a subliniat pe faptul că însoţirea urnelor mobile trebuie realizată doar de doi membri din Biroul Secţiei de Votare şi de cel care asigură paza (poliţist, jandarm sau pompier) şi că serviciile de evidenţa populaţiei vor lucre şi sâmbătă şi duminică, pentru a veni în întâmpinarea cetăţenilor care trebuie să-şi actualizeze actele de identitate cu ajutorul cărora îşi vor exprima votul.

După modelul ministerului, şi Vlad Angheluţă a anunţat că şi la Prefectură va fi instituită permanenţa, în perioada 23 – 25 mai.

 

D. VINCA