Proiectul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană, iniţiat de primarul municipiului Roman, Laurenţiu Dan Leoreanu, acum aproape 4 ani, a fost declarat câştigător în 2010, având ca principală sursă de fiananţare Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”.
Contractul de finanţare a fost semnat la data de 13.12.2010, la sediul Primăriei Roman, de către ministrul de la ora respectivă al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, iar valoarea proiectului Planului Integrat de Dezvoltare Urbană -Roman (PIDU) s-a ridicat la peste 6 milioane de euro. Acest program a constituit cea mai mare finanaţare din fonduri europene atrasă de primarul Leoreanu pentru municipiul Roman. Proiectul a vizat dezvoltarea economică şi socială durabilă a municipiului, printr-o abordare integrată a problemelor. Cele trei direcţii urmărite prin acest proiect au fost: îmbunătăţirea standardului de viaţă al locuitorilor Zonei de acţiune urbană Centru – Favorit, modernizarea şi reabilitarea infrastructurii rutiere şi stradale din aceeaşi zonă şi, nu în ultimul rând îmbunătăţirea securităţii stradale, a ordinii şi a siguranţei publice. Firmele de construcţii ce au câştigat acest proiect au fost din Roman şi au dat asigurări asupra calităţii lucrărilor executate încadrându-se totodată şi în termenii prevăzuţi în contracte.
După spusele unora dintre constructori, primarul romaşcan are ochi de soacră şi, la fiecare control efectuat în zona de lucru cuprinsă în proiectul PIDU a găsit probleme la lucrările executate. În urma unui control efectuat în luna mai împreună cu reprezentanţii presei locale primarul a atras atenţia asupra mai multor nereguli pe care la ora respectivă constructorii şi le-au asumat iar la verificările ulterioare ale ziariştilor s-a constatat că şi-au respectat cuvântul dat.
Zilele trecute primarul a efectuat o nouă vizită pe traseul Centru – Favorit cuprins în proiectul PIDU şi, spre nefericirea constructorilor, au mai fost găsite nereguli pe care au obligaţia ca până pe 15 septembrie să le remedieze. Chiar dacă au mai strâmbat din nas, constructorii au trebui să recunoască că întradevăr primarul are dreptate şi urgent trebuie luate măsurile necesare remedierii deficienţelor astfel încât profesorul Leoreanu să le dea un minim opt pentru lucrările executate. „Acesta este primul P.I.D.U. din Moldova dus până la capăt, Romanul fiind singurul oraş din regiune unde se finalizează cu bine acest proiect” declara Laurenţiu Dan Leoreanu vădit mulţumit de reuşita aceasta care schimbă în bine faţa oraşului Roman după aproape 20 de ani.
Dan VASILIU