Obiecte bisericeşti ridicate la percheziţii din casele părintelui Chiţimuş

preot chitimus* Poliţia a deschis în februarie dosar penal pentru delapidare

 

Misterul dispariţiei a două icoane din patrimoniul Bisericii Sfântul Ioan Domnesc din Piatra Neamţ nu a fost, deocamdată, elucidat nici cu ocazia percheziţiei derulate de poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale Neamţ. Lucrătorii Serviciului au descins în ziua de 18 august la două din proprietăţile părintelui Dumitru Chiţimuş, fost paroh la Biserica Domnească până în 2010, când prin dispoziţie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a fost mutat la biserica din cartierul Gara Veche.

Poliţiştii au ridicat mai multe obiecte de cult, printre care icoane şi cărţi. „În ziua de 18 august, lucrători ai Serviciului Investigaţii Criminale au derulat percheziţii domiciliare la două proprietăţi ale unui bărbat de 65 de ani, din Piatra Neamţ, de unde au ridicat cărţi şi icoane care ar putea proveni din patrimoniul bisericii Sfântul Ioan Domnesc, cât şi din patromoniul altor două biserici”, a precizat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ. Deocamdată, urmează ca anchetatorii, care au deschis un dosar penal in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare, să stabilească dacă printre obiectele bisericeşti confiscate de la preotul Chiţimuş sunt şi cele două icoane date dispărute în 2011.

Cert este că de la plângerea preotului paroh Dan Cojan, din 2011, legată de dispariţia icoanelor, şi până acum, nu au fost depistate obiectele de cult. Părintele Ioan Cojan, parohul bisericii Sfântul Ioan Domnesc, spune că furtul celor două icoane a avut loc la o dată precisă: „Eu am făcut o plângere penală în anul 2011 despre furtul celor două icoane. Am dat atunci o declaraţie la poliţie şi am mai dat acum două luni, parcă, o declaraţie. Nu am ce să spun în plus nimic, pentru că cele două icoane au dispărut în timp ce eu eram în concediu de odihnă. S-a întâmplat pe 23 august, în ziua când se disputa meciul de fotbal dintre echipa naţională a României şi cea a Turciei parcă, care a avut loc la Piatra Neamţ. Doamna care se ocupă de curăţenia bisericii a spus că în ziua aceea a fost foarte multă lume la biserică, dat fiind faptul că biserica este monument istoric. Părintele Chiţimuş a fost mutat în 2010 de la biserica Sfântul Ioan Domnesc la biserica din cartierul Gara Veche, iar eu am fost numit paroh la Sfântul Ioan Domnesc”, a declarat părintele Dan Cojan.

 

*”Nu au fost găsite icoane de la biserica Sf. Ioan Domnesc”

 

Preotul Dumitru Chiţimuş nu a putut formula un punct de vedere întrucât încercările noastre de a-l contacta telefonic au eşuat,   mobilul dumnealui fiind închis. Părintele protopop Valentin Tofan spune că nu ştie absolut nimic despre descinderea poliţiştilor la domiciliul părintelui Chiţimuş, decât că nu au fost găsite obiecte de cult din patrimoniul bisericii Sfântul Ioan Domnesc. Mai mult, preotul paroh al bisericii din Gara Veche se arată extrem de surprins de această situaţie: „Ştiu că Poliţia a intervenit şi a fost la locuinţa părintelui şi au luat câteva obiecte bisericeşti, dar nu din cele care să aparţină bisericii Sfântul Ioan Domnesc, câteva care aparţin părintelui, plus două cărţi care aparţin altei parohii. Chiar de la mine de la biserică sunt două cărţi pe care părintele Chiţimuş le-a împrumutat ca să le citească. Dar, nimic care să facă parte din inventarul parohiei Sfântul Ioan Domnesc, eu aşa ştiu. Mutarea părintelui Chiţimuş la parohia mea nu are legătură cu această situaţie, care a apărut într-un mod inexplicabil, care mă surprinde şi pe mine”, a declarat preotul protopop.

Între timp, ancheta deschisă în acest caz rămâne să desluşească ce e cu obiectelete bisericeşti găsite la locuinţa părintelui Chiţimuş, preot care nu este deocamdată pus sub învinuire, şi să identifice autorii furtului. Preotul protopop Valentin Tofan spune că deocamdată nu a primit nimic de la poliţie şi că nu se iau nici un fel de măsuri în acest moment.

Cristina IORDACHE