Oaspeţii au fost mai buni

lps piatra neamt_resizeLPS Piatra Neamţ – CSM Focşani 21 – 40 (11 – 24)

Handbaliştii de la LPS Piatra Neamţ au pierdut cel de-al patrulea meci consecutiv în campionat, după ce au cedat cu 21 – 40, partida de pe teren propriu cu CSM Focşani, din etapa intermediară cu numărul 6 a diviziei A. Şi de această dată, băieţii pregătiţi de Stelian Bursuc au întâlnit un adversar aflat la un nivel valoric superior, care au controlat jocul în totalitate şi au condus pe tabela de marcaj de la început până la sfârşit. Oaspeţii, pregătiţi de Viorel Ciubotaru şi-au creat un avantaj consistent încă de la pauză, când au condus la o diferenţă de 13 goluri, scor 24 – 11. În partea a doua, antrenorul de la LPS a trimis mai mulţi jucători pe teren, a schimbat şi portarul şi, pe fondul unei oarecare relaxări a echipei din Focşani, gazdele au reuşit o repriză mai echilibrată. Echipa din Focşani s-a impus în final la o diferenţă de 19 goluri şi astfel a înregistrat la Piatra Neamţ cea de-a patra victorie din actuala stagiune, dintr-un total de 5 meciuri. „O victorie care vine după 3 ani de muncă, încercăm să atingem vârful clasamentului, locurile 1 – 4 ca obiectiv avem, încercăm să construim un handbal frumos. Am întâlnit un adversar cu nişte jucători pe care îi ştiam aici, probabil că acum sunt la nivel mai mult de amatorism decât de performanţă, iar la noi e un sistem semiprofesionist dar cu jucători care muncesc, se ocupă doar cu handbalul şi cu studiile. Încercăm să facem la Focşani un handbal frumos, să placă publicului, fără agresiuni şi fără alte lucruri”, a spus după meci antrenorul de la Focşani, Viorel Ciubotaru. După succesul de la Piatra Neamţ, CSM Focşani a ajuns la 12 puncte, este pe locul 4 în clasament, iar în runda următoare va evolua pe teren propriu cu Ştiinţa II Bacău. De partea cealaltă, LPS Piatra Neamţ a rămas cu o singură victorie în campionat, este pe locul 10, cu 3 puncte, iar sâmbătă va juca în deplasare cu CSU Galaţi. Tot în runda a şasea a seriei A s-au consemnat rezultatele: Ştiinţa II Bacău – CSM II Bucureşti 39 – 32, CSU II Suceava – Politehnica Iaşi 26 – 33, Vicov Bucovina – CSU Galaţi 19 – 46, Argeş Piteşti – HC Buzău 35 – 20 şi CSM Ploieşti – Cimentul Bicaz 41 – 21.

„Noi jucăm handbal de plăcere”

Antrenorul de la LPS Piatra Neamţ, Stelian Bursuc, nu este supărat după începutul de campionat al echipei sale, şi se aştepta ca şi actuala stagiune a diviziei A să fie una grea pentru elevii lui. Stelian Bursuc spune că fără bani şi doar din plăcere e greu să faci performanţă în acest sport, dar îşi felicită jucătorii că nu renunţă şi că nu vor ca handbalul masculin de la Piatra Neamţ să nu dispară.

Rep: Domnule Bursuc, un nou eşec în campionat, de această dată cu formaţia din Focşani?

S.B: Mă aşteptam la aşa ceva, astea sunt echipele cu care ne batem noi, astea sunt echipele cu buget de la Consiliul Local şi se vede, vizavi de pregătire, de evoluţia în joc şi de exprimare. La noi totul este de plăcere, unde participă câţiva sufletişti şi juniorii care vor să progreseze vizavi de campionatul lor naţional. Asta este, ştiu că e urât, e jenant, dar aceste condiţii le avem, în aceste condiţii evoluăm.

Rep: Cum este accidentarea lui Adrian Călian?

S.B: Adrian Călian, din ce mi-a zis medicul, se pare că este o accidentare la ligamente. El avusese ceva înainte, o accidentare mai veche, dar se pare că de acolo a pornit totul, ligamentul a cedat, să vedem acuma un RMN despre ce este vorba.

Rep: Runda viitoare mergeţi la Galaţi, un meci la fel de greu?

S.B: Da, va fi un meci la fel de greu pentru noi, Galaţiul este o echipă bună, tot aşa cu buget, cu pretenţii, dar sperăm să nu mai avem accidentări, să ne întoarcem sănătoşi acasă.