Oare există oameni leneși? (I)

24/04/2019

Doctor MIRON ITZHAK Psiholog principal clinician cu drept de supervizare

De multe ori auzeam părinți care spuneau despre copiii lor că sunt leneși, că au potențial foarte bun dar nu au nici un chef să facă nimic. Le place să lenevească, să stea cu ochii în soare iar când alții muncesc deplin, ai lor sunt leneși. Am asistat și la discuții între învățători, educatoare și profesori când spuneau elevilor că sunt leneși și că dacă nu ar fi fost așa puteau să fie dintre cei mai buni copii. M-am întrebat tot timpul ce vrea să spună această expresie a fi leneș, și dacă există oare un concept obiectiv și adevărat despre lene. Înainte de toate, trebuie definit cuvântul în ansamblu. Din punctul meu de vedere, lenevia este amânarea eforturilor care trebuie depuse pentru a obține ceva (mai mult sau mai puțin) într-un termen mai scurt față de ceea ce trebuie realizat. DSM-ul, cartea de definiție psihiatrică, psihologică, despre tulburările psihice, nu include lenevia ca o tulburare (cu excepția unei tulburări psihologice care se denumește amânarea deciziilor și hotărârilor, dar nu se pune accent pe linia cauzalitații, că ar fi acesta o lenevie). Acest simptom de lenevie, cum ar fi evitarea eforturilor, poate fi cauzat de elemente fiziologice – probleme de alimentație care duc la oboseală fizică și la lipsa chefului și a puterii de a face -, probleme de vedere și de auz care și ele duc la evitarea eforturilor, probleme medicale – de exemplu, o fază înaintată a tuberculozei, toate problemele medicale de care nu mă ocup în acest articol. Eu voi pune accent pe lenevia din punct de vedere psihologic. Psihologii spun că sunt mai mulți factori care duc la starea de lene. Din punctul meu de vedere, factorul cel mai important este cantitatea și calitatea energetică cu care omul a venit în lume și cum societatea și, mai ales, părinții, frații, familia apropiată, profesorii și prietenii îl ajută să-și canalizeze energiile. Nu există o corelație semnificativă între cantitatea energiei și lenevie. Cu alte cuvinte, au fost legende destul de răspândite, potrivit cărora cu cât energia este mai puternică, lenevia este mai mica, și invers, cu cât energia e mai slabă, lenevia este mai mare. În această interpretare , s-a presupus că energia este motorul principal la toate activitățile omului și îl împinge să reacționeze nu doar pe marginea gândurilor ci și în altele – comunicare, ambițiile, motivațiile lui etc. Și totuși, trebuie spus că energia mai scăzută, la care se adaugă factori de vreme (meteo), pot duce la stări mai deprimate, la psihoastenie și la un fel de sentiment de lenevie care nu este el factorul principal, ci doar o consecință a stării omului și a personalității și energiei lui. Dar, trebuie spus că energia este și rămâne unul din factorii cei mai puternici când ne ocupăm cu conceptele de activitate și, în particular, de lenevie. În aria exemplelor, una din presupunerile psihologilor este aceea că gelozia pe fratele cel mic, poate duce la stări de lenevie. Și, întradevăr, în anii 70-80 s-au făcut câteva cercetări în urma cărora sa constatat că venirea pe lume a unui frate/soră mai mic duce la un antagonism puternic la fratele / sora mai mare. Se manifestă în mai multe feluri, cum ar fi stările de agresivitate/pasivitate și lenevie. Dar, din punctul meu de vedere, este o greșeală în a te pronunța că gelozia între frați poate duce la lenevie. Ea, într-adevăr, poate genera aceste manifestări: o mica parte din frați, când văd că părinții își îndreaptă toată atenția către frații mai mici, se hotărăsc să capteze și ei atenția, ori să arate totală nepăsare față de părinți. Ei depun, astfel, mai puțin efort acolo unde trebuie depus (de exemplu, învățătura) ca să poată obține un statut aparte și atenție separată din partea părinților. Pentru acești frați mai mari intervine nepăsarea. Nu le pasă pe ce drum merg, ori să încerce să fie mai buni, le este suficient că atrag către ei chiar și în mod negativ, le generază un sentiment pozitiv că sunt văzuți și băgați în seamă. Acest lucru devine o strategie pentru unii copii, că să poată obține această iubire părintească. Dacă în acea familie, comparația între copii este foarte puternică, este destul că unul dintre ei, dacă are o capacitate intelectuală mai mare, cel de al doilea să plece din competitive, să fie în mod voit mai slab, și asta, nu pentru că este leneș.