Handbalistele junioare 1 de la LPS Piatra Neamţ au debutat cu o victorie şi 3 înfrângeri la primul turneu de sală din noua stagiune competiţională, care s-a desfăşurat la finele săptămânii trecute, pe teren neutru, la Oneşti. Formaţia pregătită de Constantin Rusu, care are în componenţă mai multe jucătoare aflate în ultimul an de juniorat, a reuşit să câştige partida a doua cu scorul de 34 – 27, în faţa fetelor de la LPS Botoşani. În acel joc, handbalistele pietrene au avut o evoluţie bună, au condus la pauză cu 22 – 18, iar în final şi-au adjudecat victoria la o diferenţă de 7 goluri. Trupa pietreană a început cu stângul turneul de la Oneşti şi în partida inaugurală a cedat la o diferenţă destul de mare, scor 24 – 49, meciul cu LPS Roman. În ziua a treia, Turcu şi compania s-au văzut învinse şi de HC Buhuşi, grupare care s-a impus cu 34 – 21. În ultima zi de competiţie, LPS Piatra Neamţ a pierdut cu 37 – 19 şi confruntarea cu LPS Vaslui şi cu un total de 3 puncte se află pe penultimul loc în clasamentul seriei A. Una dintre cele mai experimentate jucătoare de la LPS Piatra Neamţ este Alexandra Turcu, sportivă aflată în ultimul an de juniorat, care vrea în actuala stagiune o calificare la turneul semifinal. „Ne-am pregătit din greu de la începutul verii pentru noul sezon împreună cu domn profesor, am dat tot ce am putut şi am muncit foarte mult. Am început stagiunea cu acest turneu de sală, unde am obţinut o victorie. Cred că şansele sunt de partea noastră de a ne califica la turneul semifinal şi de ce nu poate chiar mai departe. Avem o serie grea, cu două formaţii, HC Buhuşi şi LPS Roman, foarte puternice, dar sperăm să fim şi noi acolo sus”, a declarat Alexandra Turcu. Turneul de la Oneşti a fost câştigat de HC Buhuşi, care a obţinut 4 victorii din 4 meciuri, şi a deschis sezonul competiţional la junioare 1. Vor urma meciurile din tur, va fi un al doilea turneu de sală, iar apoi partidele din retur. Pentru profesorul Constantin Rusu, noul calendar competiţional este unul care nu îl avantajează. „Mi-aş dori ca această generaţie să reuşească şi ea o calificare în fazele superioare ale competiţiei. Din păcate s-a schimbat sistemul competiţional care este foarte greu, în special pentru noi. Avem un lot restrâns numeric, deja avem două jucătoare accidentate, iar dacă nu vom primi şi sprijinul junioarelor 2 ne va fi greu. Deşi majoritatea antrenorilor de la junioare 1 am sugerat federaţiei ca echipele să joace mai multe meciuri în fazele superioare, federaţia a făcut exact pe dos şi a mărit numărul de meciuri în fazele inferioare, lucru care afectează în primul rând bugetul cluburilor, sunt cheltuieli imense. LPS Piatra Neamţ are angrenat în acest campionat junioarele 1 şi juniorii 1. Nu ştiu de ce federaţia nu aliniează campionatele şcolare la realităţile financiar-economice care sunt în ţară la ora actuală. Lipseşte şi miza, cheltuieşti o droaie de bani şi nu eşti sigur dacă te califici la faza superioară”, a spus antrenorul Constantin Rusu. Turul la junioare 1 începe pe data de 14 octombrie, iar în prima etapă, LPS Piatra Neamţ evoluează pe teren propriu cu LPS Roman.
Clasament, turneu Oneşti
1. HC Buhuşi 4 4 0 0 141-94 12p
2. LPS Vaslui 3 3 0 0 106-63 9p
3. LPS Roman 3 2 0 1 129-93 6p
4. CSS Bacău 3 1 0 2 87-74 3p
5. LPS Botoşani 3 1 0 2 90-96 3p
6. LPS Piatra Neamţ 4 1 0 3 98-147 3p
7. LPS Suceava 4 0 0 4 52-135 0p