O trecere pentru pietoni din zona Pieței Mare – motiv de gâlceavă în trafic

După inaugurarea noii clădiri din Piața Mare, edilii vor schimba locația trecerii pentru pietoni, aflată la intersecția Străzii Cuejdi, cu Bulevardul 9 mai În viitor, urmează a se realiza un nou sens giratoriu în cartierul Precista, respectiv zona Biserica Nouă

Nu este prima oară când tragem un semnal de alarmă față de o trecere pentru pietoni amplasată total aiurea în urbea noastră, mai precis în zona Pieței Mare, la intrarea dinspre variantă și calea de acces către Forum Center, Poliția municipiului Piatra Neamț și Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Petrodava” (ISU) Piatra Neamț, din strada Cuejdi, care mai mult încurcă traficul. Despre ce este vorba?

Trecerea pentru pietoni cu pricina, din intersecția Străzii Cuejdi cu Bulevardul 9 mai este amplasată chiar în apropierea șoselei principale, iar pietonii care traversează blochează în trafic vehiculele care vor să intre pe strada Cuejdi. Dacă autoritățile ar muta trecerea pentru pietoni în interiorul străzii Cuejdi cu câteva zeci de metri, totul ar fi OK, fapt confirmat și de subcomisarul Dănuț Urserescu, șeful Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț, care a spus că acest lucru va fi cu putință doar după inaugurarea noii clădiri din Piața Centrală, odată cu mutarea tarabelor cu brânzeturi, unde se vor face noi locuri de parcare pentru proprietarii mașinilor din blocurile de pe strada Cuiejdi. “Primăria Piatra Neamț susține faptul că odată cu deschiderea noii piețe se va resistematiza toată zona de parcare și traficul auto, respectiv reamenajarea trecerii pentru pietoni și acces parcare piață. Odată cu aceste schimbări vor dispărea tarabele comercianților de lângă piață, iar în locul lor vor fi amaenajate parări. Eu am propus Comisiei Rutiere din cadrul Primăriei Piatra Neamț, să dispună mutarea trecerii pentru pietoni, din intersecția străzii Cuejdi cu Bulevardul 9 Mai, în interiorul străzii Cuejdi, cu 30 de metri, facilidându-se atât accesul auto, cât și traversarea pietonilor. Dacă în prezent s-ar face acest lucru, ar trebui ca mulți cetățeni care beneficiază de parcare de reședință să renunțe la acestea, fiindcă trecerea pentru pietoni ar trebui amenajată prin fața blocurilor. Din acest motiv, ni s-a adus la cunoștință că acest lucru va fi posibil abia după inaugurarea noii clădiri din piață, unde va fi mutată marfa comercianților, respectiv și a celor care vând brânzeturi, locație unde vor fi create noi parcări pentru cetățenii din zonă”, ne-a declarat subcomisarul Dănuț Urserescu, șeful șeful Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț. E important de precizat și lucruri bune care s-au făcut sub „mandatul” și la propunerea noului șef, de la biroul mai sus menționat. În această vară, pe Bulevardul Decebal, autoritățile locale au dispus înființarea unor noi treceri pentru pietoni și anularea celor vechi, precum și montarea pe mijlocul părții carosabile de separatoare de sens, care au dus la o fluidizare mai eficientă a traficului. La toate acestea, se mai poate adăuga și înființarea sensului giratoriu Bulevardul General Nicolae Dăscălescu – intersecție cu strada Iulian Antonescu. “Înființarea noului sens giratoriu a avut un rol pozitiv, drept dovadă că în zonă nu s-au mai produs accidente rutiere, traficul auto s-a fluidizat, iar accesul cetățenilor la locuințe este mai ușor de făcut. Urmează ca în viitor să se mai realizeze un sens giratoriu în cartierul Precista, respectiv zona Biserica Nouă”, a mai spus subcomisarul Dănuț Urserescu. Pe lângă aceste buline albe, trebuie să punem în discuție lipsa unor treceri pentru pietoni pe strada Locotenent Drăghiescu. Acolo, oamenii se văd nevoiți să traverseze strada pe unde pot, doar că viața le este pusă în pericol, la apariția vreunei mașini.

V. ANDRIEŞ