O tânără mamă „se luptă” cu o tumoare pe creier

caz Viaţa ei depinde de 60.000 de euro

O tânără mamă diagnosticată cu tumoare intracraniană are nevoie urgentă de operaţie. Tumoarea se dezvoltă cu repeziciune atât în interiorul creierului, cât și în exteriorul cutiei craniene. De fapt aceasta ar fi a treia operație, iar suma necesară pentru intervenţie este de 60.000 de euro. Geanina Lisenchi este o mamă de doar 31 ani, care se luptă din răsputeri să trăiască și să nu-și lase fetița de 7 ani singură în această lume. A fost diagnosticată cu tumoare cerebrală malignă și după prima operație, RMN-ul arăta că tumoarea nu a recidivat și se va face bine. Însă anul acesta a trebuit supusă celei de-a doua operații și a sperat până în ultima clipă că totul o să fie în regulă și că tumoarea, care apăruse între timp, va fi extirpată de tot. La doar 3 luni de la a doua operație, în data de 8 iulie 2015, un nou RMN îi arăta că lucrurile nu evoluează deloc în favoarea ei.

“Vestea m-a lovit ca un fulger și efectiv m-a lăsat fără reacție. Cum să mai reactionez când eu încă port urmele primelor 2 operații și mi se spune că trebuie să mă operez cât mai urgent ca să-mi salvez viața? Îmi doresc să fiu mamă, soție, prietenă, îmi doresc să mă pot bucura de cuvintele fetiței mele care îmi spune câtă nevoie are de mine pe această lume, îmi doresc să trăiesc. Sunt momente în care corpul nu mă mai ascultă, când fricile de tot felul își fac apariția și, totuși, o forță mult mai puternică îmi spune să mă ridic și să lupt. Dumnezeu ne iubește și mă iubește și pe mine, și lucrează prin oameni. Văd acest lucru, deoarece foarte multă lume mă încurajează și-mi vine în ajutor. Vreau să trăiesc, să-mi văd fetița crescând frumos alături de mine, să mă pot bucura de realizările ei, căci are abia 7 anișori”, declară Geanina Lisenchi, diagnosticată cu tumoare cerebrală gradul 3.

În sprijinul Geaninei a intervenit și Asociația “Salvează o inimă”, care a demarat o campanie națională pentru strângerea fondurilor necesare pentru tratamentul și intervenția chirurgicală programată în Germania, la Clinica INI din Hannover. O putem ajuta să trăiască și să-și crească fetiţa, donând pe website-ul https://salveazaoinima.ro/campaigns/geanina-lisenchi/ sau direct în conturile bancare ale tinerei mame: RO86BTRLEURCRT0073429701 (Euro) și RO88BTRL02401201734297XX (Lei).

G. NICORESCU