O singură „mamă” pentru „orfanii” din pediatrie

* “Doamne fereşte să apară două cazuri de urgenţă deodată”, a spus asistenta şefă

* “Nu încătuşăm copiii şi mi se pare nedrept să se aruce o pată pe tot corpul medical din cauza unei situaţii ca aceea de la Buzău”, a spus dr. Constantinescu

Imaginile prezentate pe toate posturile TV, cu acei copilaşi ţinuţi legaţi de mâini şi de picioare într-o secţie de pediatrie din Buzău „au aruncat o pată pe tot corpul medical din România şi e păcat”, susţine dr. Suzana Constantinescu, şefa secţiei de pediatrie din Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ. “Cel puţin la noi, fiecare pacient e tratat cu toată atenţia, iar meseria pe care o avem este foarte grea pentru că implică atât aspectul medical cât şi pe cel uman. Indiferent cât ne este de greu cu un personal mult restrâns faţă de normative, nu “răstignim” copiii, nu-i încătuşăm”.

Regula numărului unu la internare este ca orice copil, fie că provine dintr-o familie, fie că este adus de la un centru de plasament, să rămână însoţit de cineva. Dacă nu e mama, poate fi tatăl, o bunică, o soră, cineva de încredere, care poate avea grijă de copil pe perioada spitalizării. Zilele acestea a fost internată în secţie o fată cu encefalopatie, în vârstă de 15 ani, adusă de la căminul Santa Maria. Întrucât necesită  îngrijiri speciale, a fost spitalizată împreună cu un angajat al căminului, care are grijă să o alimenteze, să-I schimbe pampersul şi să o supravegheaze permanent ca să nu cadă din pat. “În reanimare am doar două asistente şi o infirmieră, aşa încât realmente nu are nimeni timp să stea, ore în şir, lângă un copil căruia i se pune o perfuzie, să-l păzească să nu cadă din pătuţ. Pentru asta sunt însoţitorii”, a subliniat dr. Constantinescu.

În pediatrie sunt, totuşi, şi 10 copii nevoiţi să stea singuri în spital şi să depindă exclusiv de atenţia cadrelor sanitare.  Sunt “cazaţi” la etajul III, fiind aduşi fie direct din maternitate pentru că nu sunt doriţi de familie, fie internaţi la o lună sau două după ce sunt ţinuţi “acasă” înfometaţi  în condiţii mizere. Cei mai mulţi provin din familii de ţigani, din zona Războieni, dar sunt şi câţiva bebeluşi aduşi pe lume de eleve  de 14, 15 ani. Una din copile, care mai are acasă cinci fraţi, ar vrea să-şi ia acasă bebeluşul şi chiar a reuşit să-şi convingă mama să ignore “gura satului” şi să-şi accepte nepoţelul.

 Iniţial, aceşti copii sunt internaţi cu distrofie şi anemie, apoi rămân în pediatrie, în grija exclusivă. Pe fiecare tură lucrează o asistentă şi o infirmieră, dar “mamele” de serviciu sunt ochi şi urechi în fiecare clipă, având grijă ca bebeluşii, cu vârste cuprinse între o lună şi un an, să stea cât mai confortabil, să fie schimbaţi la timp, să fie hrăniţi, să-şi primească tratamentul, dar şi ajutor când fac primii paşi  şi… zâmbete. Nu sunt vorbe mari. E pură realitate. Intri în “sectorul de distrofici” cu ideea că vei vedea copii vai de capul lor, care nu au altceva în faţa ochilor decât veşnicele cearşafuri albe, fiind obligaţi să stea în mirosul greoi de spital, însă constaţi că bebeluşii sunt ţinuţi în cele mai bune condiţii. În saloanele aerisite, vopsite în culori vii, stau 10 bebeluşi, care mai de care îmbrăcat curat, spălat şi îngrijit. Sunt înconjuraţi de jucării şi îşi mişcă, vioi, mânuţele şi picioarele. Vreo trei merg deja de-a buşilea, iar pentru siguranţa lor sunt puşi în pătuţurile cu grilaj mai înalt. Pentru copii este amenajată şi o sală de joacă, unde pot face exerciţii pentru dezvoltarea oaselor şi a musculaturii, pe salteluţe speciale. Tot asistenta e cea care-i supraveghează, ajutată de infirmieră. “Am avut, mai de mult, un fiziotrapeut, dar a plecat şi în urma lui postul s-a blocat…”, ne spune asistenta şefă, Mariana Apetrei.  Tot din pricina blocării posturilor, s-a ajuns ca o singură asistentă să supravegheze 10 bebeluşi, uneori chiar 15, când sunt ocupate toate pătuţurile. „Doamne fereşte să apară două situaţii de urgenţă deodată”, a spus asistenta şefă de la pediatrie. „Trebuie foarte mare atenţie, copiii pot regurgita, unul face febră, altul plânge din cauza colicilor; nu-i uşor să fii mereu în alertă. Dar trebuie spus că pentru orice situaţie de urgenţă imediat sunt chemate ajutoare de pe secţie, avem medic de gardă şi nu au fost niciodată probleme”.

Cei mai mulţi dintre bebeluşi nu mai sunt demult distrofici, însă secţia a devenit căminul lor, iar familia vine doar în vizită. Multe dintre mame sunt aduse cu forţa să-şi mai vadă copiii, măcar o dată pe lună. “Ştiu să încaseze cele două milioane de lei de la stat, dar nu vin nici măcar cu o banană la copil, ba chiar sunăm noi pe la primării, pe la poliţia comunală, să le trimită să-şi vadă pruncii”, precizează asistenta şefă. “Avem noroc de oamenii cu suflet care ne trec pragul cu sponsorizări de tot felul, cu hăinuţe, pamperşi, detergent, cineva ne-a adus chiar şi o maşină de spălat. Şi personalul din pediatrie ajută cu cât poate, fiecare donând, lună de lună, câte un tichet de masă pentru produse de igienă şi hrana bebeluşilor din sectorul “distrofici”.