O săptămână cu mortul în bloc

mort

Alertaţi de mirosul înţepător care venea dinspre un apartament în care se ştia că locuieşte un bărbat singur, locatarii dintr-un bloc de pe strada 1 Decembrie 1918, din Piatra Neamţ, au sunat, în seara de 3 iunie, la 112. Faptul că bărbatul, în vârstă de 60 de ani, nu mai răspundea nici la telefon l-a pus pe gânduri şi pe fiul acestuia, care-l suna, din când în când, ca să-l întrebe de sănătate. În urma apelului la 112, efectuat de fiu, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de salvare de la Serviciul de Ambulanţă Neamţ.

În locuinţă a fost găsit cadavrul bărbatului în vârstă de 60 de ani, pe un fotoliu. Potrivit estimărilor făcute de echipajul medical, persoana în cauză decedase de cel puţin o săptămână. Nu au fost identificate urme vizibile de violenţă. În acest caz a fost sesizată şi Poliţia, în vederea stabilirii cauzelor exacte în care a decedat pietreanul, fiind posibil ca inima să-i fi cedat pe fondul unei afecţiuni cardiace preexistente.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea necropsiei.

Geanina NICORESCU