* Primăria a pregătit două încăperi cu 40 de paturi
Pentru cei aflaţi la marginea societăţii, cei pentru care o gură de canal sau un cavou părăsit de rudele defunctului înseamnă acasă, Primăria municipiului Piatra Neamţ a pregătit un adăpost nou nouţ la Centrul Social din cartierul Speranţa.
„Ne-am gândit şi la aceşti oropsiţi ai sorţii şi am amenajat în Speranţa un adăpost cu două încăperi mari ce au o capacitate totală de 40 de persoane. Aici au tot ce le trebuie, lenjerie, îmbrăcăminte, încălţăminte, o masă caldă şi ceai fierbinte la discreţie”, a precizat viceprimarul Monica Anton.
Oamenii străzii nu trebuie să-şi facă probleme despre cum ajung la acest adăpost, pentru că de regulă sunt culeşi de pe stradă de ambulanţele chemate de trecătorii cărora lise face milă de ei, când îi văd în drum vineţi de frig. Aşa că…au, cum s-ar spune, maşină la scară.
Deşi e deschis de câteva zile, prin adăpost bate vântul, nici un picior de boschetar sau aurolac nu a călcat încă pe aici. Licuţa Păstrăvanu este omul de bază care-i aşteaptă pe năpăstuiţi pentru a-i băga direct la duş şi la deparazitare.
„Avem experienţa anilor trecuţi, când am găsit prin paturi şi purici şi păduchi”, ne-a spus Iulia Pristavu de la Direcţia de Protecţie Socială a Primăriei. „Aşa că, acum întâi îi deparazităm şi pe urmă intră în dormitoarele comune. Le-am pregătit paturi cu lenjerie nouă, călduroase, au tot ceea ce le trebuie. Numai că ei nu vin la adăpost până nu se face foarte frig afară. Atunci se adună seara, fac baie, mănâncă, dorm şi dimineaţa pleacă iar pe drumuri, noi nu-i putem opri, asta e viaţa lor!”.
*”Alo, 112? Duceţi-mă la adăpost!”
Anul trecut mare parte din adăpostul amenjat pe bani publici de primărie a fost distrus de bochetarii care îşi ascundeau sticlele cu băutură prin haine. Saltelele au fost rupte într-un asemenea hal de ai fi crezut că o haită de câini turbată s-a războit cu ele.
Dr. Letiţia Dămoc, şefa Ambulanţei, crede că paza boschetarilor este cât se poate de necesară: „Anul trecut, noi am făcut patrulare în zilele mai geroase cu o maşină mică, dar se întâmpla uneori că ne vedeau şi se ascundeau pe o altă stradă. Cei de la primărie au făcut eforturi supraomeneşti pentru a le oferi tot confortul, dar ei au distrus totul pe-acolo, de mă durea inima când am văzut ce pot să facă. În unele zile, când se întâmpla să am o ultimă maşină, îmi tremura inima să o trimit după un om al străzii, pentru că ştiam că el nu are nimic, dar dacă între timp apărea vreo urgenţă reală şi noi întârziam? Erau vreo doi care ne sunau chiar ei şi ne rugau să-i luăm de pe stradă să-i ducem la UPU sau în adăpost. Dar şi lumea care trece pe stradă ne sună sau unii îi aduc chiar ei la noi”.
Vagabonzii vor avea parte anul acesta şi de pază straşnică din partea Poliţiei Locale. Nu că i-ar fi frică cuiva să nu cumva să fie răpiţi, dar se mai încaieră între ei şi doamna Licuţa nu face faţă, oricât de vânjoasă şi de gospodină ar fi ea! Iar bunurile puse la dispoziţie de primărie nu mai pot fi lăsate aşa, la voia întâmplării, să fie distruse.
La Centrul de Urgenţă pentru persoanele fără adăpost pot fi cazaţi toţi cei care nu au o locuinţă şi care riscă să se îmbolnăvească sau chiar să moară prin şoc hipotermic. Centrul dispune de bucătărie proprie şi de grupuri sanitare. De obicei oamenii străzii înnoptează în astfel de centre, iar în timpul zilei se reîntorc la preocupările lor, fie ies la cerşit prin oraş sau colectează hârtie, fier vechi şi alte materiale de prin containere. Asta le e viaţa.