„O să le fie greu împotriva noastră”

ceahlaul- otelul

Miriuţă, despre Ceahlăul- Oţelul:

* Antrenorul pietrenilor speră ca publicul să facă o atmosferă şi mai bună decât la jocul cu Pandurii, în această seară

Ceahlăul aşteaptă cu încredere confruntarea din etapa a şasea a Ligii I, în care întâlneşte Oţelul Galaţi, în această seară, de la ora 19. Antrenorii gazdelor au la dispoziţie toţi jucătorii şi mizează inclusiv pe ultimul transferat, Dică, cu un moral bun şi dornici să îşi păstreze invincibilitatea acasă. Adversara nu este nici de speriat, nici de neglijat. Oţelul este genul de echipă care „tace şi face” şi vine la Piatra Neamţ să nu piardă.

„Este o echipă bine organizată”, a spus antrenorul Ceahlăului, Vasile Miriuţă, despre adversara din această seară. „Are jucători buni, care stau bine tactic. Sper să îi surprindem”.

Pietrenii speră şi la ajutorul publicului, care a creat o atmosferă extraordinară la meciul precedent, cu Pandurii. Miriuţă şi jucătorii săi îşi doresc ca spectatorii să vină în număr şi mai mare pe Municipal, în această seară, şi să le fie şi mai apropiaţi.

Oţelul are o victorie în deplasare, obţinută în prima etapă, pe terenul Coronei. Joacă pragmatic, la rezultat, şi va da de muncă ofensivei pietrene. Principiul gălăţenilor este simplu şi eficient: „Un gol mai mult decât adversara”. A obţinut toate cele trei victorii de până acum la limită.

„O să le fie greu împotriva noastră”, este convins, însă, antrenorul Ceahlăului. „Nu mă interesează în ce minut înscrie Oţelul. Important este ca noi să marcăm înaintea lor”.

Cele două echipe sunt despărţite în clasament de un loc şi un singur punct. Pentru pietreni, jocul din această seară este o oportunitate de a-şi îmbunătăţi situaţia înainte de mini-vacanţa competiţională.

În etapa a şasea, mai sunt de disputat:

Astăzi

Gaz Metan- Steaua (ora 21,30, Digi)

Duminică

AFC Botoşani- FcVaslui (ora 17,30, Digi Sport)

Concordia- Pandurii (ora 19, Dolce)

Astra- Petrolul (ora 19,30, Digi)

Luni

CFR Cluj- Corona Braşov (ora 19,30, Digi)

Clasament:

1. Astra Giurgiu  4  4  0  0  15-4  12

2. FC Botoşani  5  3  2  0  6-3  11

3. ACS Poli Timişoara  5  3  1  1  8-5  10

4. Steaua  3  3  0  0  7-2  9

5. Petrolul  5  2  3  0  5-3  9

6. Oţelul  5  3  0  2  6-5  9

7. Ceahlăul  5  2  2  1  7-4  8

8. FC Vaslui  4  2  1  1  6-3  7

9. Pandurii  5  2  1  2  7-7  7

10. Concordia  2  2  0  0  4-0  6

11. Săgeata   5  1  2  2  4-5  5

12. Dinamo  5  1  2  2  4-5  5

13. CFR Cluj  5  1  2  2  4-10  5

14. Gaz Metan Mediaş  5  0  2  3  3-6  2

15. FC Braşov  5  0  2  3  3-7  2

16. Viitorul  4  0  2  2  1-6  2

17. U Cluj  5  0  1  4  3-10  1

18. Corona Braşov  5  0  1  4  3-11  1

 

* In memoriam Costică Ştefănescu

Partida de la Piatra Neamţ, din această seară, va fi precedată de un moment de reculegere în memoria lui Costică Ştefănescu. Fostul căpitan al Craiovei Maxima a murit, marţi, 20 august, la vârsta de 62 de ani, după ce s-a aruncat de la etajul cinci al Spitalului Militar din Bucureşti. Suferea de o boală incurabilă, care îi provoca dureri greu de suportat.

Fostul fotbalist va fi înmormântat astăzi, la Craiova.