O nouă sesiune de proiecte europene

31/07/2018

*Bani pentru tinerii fermieri și dezvoltarea fermelor mici
*Cererile se depun on-line până pe 31 decembrie 2018

Astăzi, Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a lansat prima sesiune din 2018 pentru depunere a cererilor de finanţare a două submăsuri: „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” și „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”. Proiectele se depun în sesiune continuă până pe 31 decembrie 2018.
”Pentru instalarea tinerilor fermieri, fondurile disponibile sunt de 11.000.000 euro, iar pentru dezvoltarea fermelor mici de 51.500.000 euro. Pragul minim de selecție al proiectelor aferente instalării tinerilor fermieri este de 25 puncte și de 15 puncte pentru dezvoltarea fermelor mici. Pragurile de calitate lunare sunt de 90 de puncte pentru instalarea tinerilor fermieri, în august, după care vor scădea în fiecare lună cu câte 5 puncte, iar în decembrie va fi de doar 25 de puncte. Pragul lunar de calitate pentru dezvoltarea fermelor mici este în august de 55 de puncte, apoi scade cu câte 10 puncte în fiecare lună ajungând în decembrie la doar 15 puncte”, a precizat Viorel Ilisei, directorul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor rurale Neamț.
Cererile de finanțare depun on-line pe www.afir.info, în perioada 1 august -31 decembrie 2018.

*Foarte puțini bani pentru tinerii fermieri!

Pentru 2018, finanțarea europeană pentru instalarea tinerilor fermieri la conducerea exploatațiilor agricole are o alocare de numai 11 milioane de euro. Din păcate, suma rezervată acestei submăsuri, pentru care mereu a fost bătaie pe banii europeni, este mică dacă în comparație cu cea plătită anul trecut. Asta în condițiile în care această finanțare fost mereu campioană în accesarea banilor europeni.
Prin comparație, iată cum se prezintă situația de acum. Anul trecut, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a primit de la tineri fermieri peste 6.170 cereri de finanțare, în valoare totală de 252 milioane de euro și a semnat contracte de finanțare însumând 292 milioane de euro. Pentru anul trecut, în evidența Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Neamț figurează 70 de proiecte depuse de tinerii dispuși să preia conducerea unei ferme agricole.
Acum, cu numai  11 milioane de euro, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale va putea accepta la plată doar câteva sute de proiecte din toată țara. Se prefigurează o bătaie în toată regula pentru a prinde fondurile europene integral nerabursabile în sumă maximă de 50.000 de euro pentru instalarea ca șef de exploatație agricolă.

*Beneficiarii sprijinului financiar

Sunt eligibili doar tinerii fermieri, cu vârsta de până la 40 de ani, care depun o cerere de finanțare într-un interval de cel mult doi ani de la data preluării unei exploatații agricole și care dețin competențe și calificări profesionale în domeniul în care proiectul se va implementa și care se stabilește pentru prima dată într-o exploatație agricolă ca șef al respectivei exploatații.Instalarea pentru prima dată la conducerea unei exploatații agricole poate fi realizată atât prin înființarea unei ferme, cât și prin achiziția uneia existente. În funcție de dimensiunea economică a exploatației agricole, tinerii fermieri pot primi 40.000 de euro sau 50.000 de euro.
Prima tranșă este de 75% din valoarea totală a proiectului și se achită la momentul semnării contractului de finanțare. Tranșa finală de 25% se va achita după implementarea planului de afaceri.

Tina CONDREA-ZĂODEANU