O nouă sentință în delapidarea de la amanet

tribunal 3Tribunalul Neamț a decis ieri, în procesul privind delapidarea de la amanet de acum zece ani, o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendare, pentru Lenuța Felicia Bordea. Cauza a fost soluționată inițial în lipsa inculpatei, care a dispărut din țară după ce a început ancheta. Instanța a dispus prima dată o pedeapsă de zece ani închisoare și plata prejudiciului către firma de amanet Actual Com. Între timp, femeia a fost dată în urmărire internațională și în noiembrie 2014 a fost depistată de carabinierii italieni, care în luna ianuarie 2015 au predat-o autorităților judiciare de la noi.

Inculpata a cerut redeschiderea procesului, așa cum prevede legea penală și a avut acum dreptul la apărare. Între alte probe, la proces s-a admis o expertiză contabilă care a stabilit prejudiciul cauzat firmei de amanet. Ulterior, pe parcursul judecății, inculpata a achitat firmei circa 75.000 lei, rezultată din vânzarea bunurilor sale ce erau sub sechestru. În final, instanța a obligat-o să achite restul rămas, de aproape 140.000 lei.

Cazul a făcut vâlvă la acea vreme, din anchetă reieșind că Lenuța Bordea, în calitate de gestionară la un punct de lucru al firmei de amanet, și-a însușit o sumă importantă de bani. În mai puțin de jumătate de an, de la sfârșitul anului 2004 până la începutul anului 2005, ea a făcut 75 de contracte false de amanet prin care și-a însușit peste trei miliarde lei vechi, potrivit dosarului. A durat un timp până ce verificările interne ale firmei au scos la iveală paguba. Surpriza a venit când s-au desigilat toate plicurile cu bijuterii anexate contractelor de amanet: doar două conțineau bijuterii din aur. Restul, toate, erau pline cu gablonțuri.

Sentința de acum nu este definitivă, cauza putând să-și urmeze cursul până în apel. (C.I.)