* Proiectele se depun până pe 18 ianuarie 201
O veste îmbucurătoare pentru fermierii nemţeni, din sectorul vegetal şi zootehnic, dar şi pentru unităţile de procesare a produselor agricole şi silvice: se primesc proiecte pentru accesarea de noi finanţări europene alocate pentru aceste sectoare de activitate. L-am rugat pe domnul Ciprian Astanei să ne explice de unde sunt bani: „Fondurile provind din realocarea economiilor realizate din licitaţiile ţinute anterior. Mai exact, când s-au făcut achiziţiile de bunuri, servicii şi lucrări, au rezultat economii, care acum se realocă finanţării altor proiecte. Apoi, o altă sursă o reprezintă acele proiecte declarate eligibile, dar pentru care titularii nu au mai avut susţinerea financiară necesară. Pentru că numai puteau plăti partea lor de contribţie, au renunţat la finanţarea europeană. Asta s-a întâmplat mai cu seamă în cazul proiectelor mai vechi, când condiţiile de finanţare erau diferite. La vremea respectivă nu era obligatorie scrisoarea de garanţie bancară. Şi chiar dacă avea scrisoare de confort, ea este valabilă timp de 3 luni. Până se se termine toate verificările şi evaluările proiectului, scrisoarea expira. După asta a venit o nouă abordare, au apărut criterii noi, alte condiţii impuse de bancă, posibile modificări ale situaţiei financiare a titularului de proiect. În acest caz, proiectul a fost reziliat. Aşa s-a făcut o economie de fonduri europene. O altă sursă provine din proiectele la care s-a început implementarea, titularul a primit o primă tranşă de bani europeni, dar n-a mai putut continua finanţarea. Cum s-a întâmplat cu o fermă de vaci din Bălţăteşti.”
Proiectele pentru cele două măsuri pentru care s-a făcute realocarea financiară europeană se depun la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Neamţ, până pe 18 ianuarie 2013. Valoarea totală a fondurilor europene, la nivel naţional, este de 230 milioane euro.
* 150 de milioane de euro pentru modernizarea exploataţiilor agricole
Pentru modernizarea exploataţiilor agricole, cu bani europeni sunt finanţate investiţiile destinate dotării lor cu utilaje şi echipamente performante, precum şi cele privind adaptarea construcţiilor agricole pentru respectarea standardelor comunitare. Beneficiarii acestor finanţări sunt fermierii din sectorul vegetal şi zootenic.
Valoarea proiectelor privind modernizarea exploataţiilor agricole este cuprinsă între 2 şi 4 milioane euro, ponderea sprijinului financiar nerambursabil este de 40 la sută. În 3 cazuri, sprijinul financiar poate fi majorat. Cu 10 la sută la investiţiile realizate de tinerii agricultori, cu vârsta sub 40 de ani, la data semnării contractului de finanţare. Cu 10 la sută este majorat şi sprijinul financiar nerambursabil pentru investiţiile din zonele defavorizate. Tot de 10 la sută beneficiază şi investiţiile care privesc protecţia apei şi solului. Cumulând facilităţile, un proiect întocmit de un tânăr sub 40 de ani, dintr-o zonă defavorizată, fiind incluse şi investiţii pentru protecţia mediului, beneficiază de un sprijin financiar neramburasabil de 70 la sută. Proiecte de 3 milioane euro se aprobă în cazul investiţiilor privind producerea şi utilizarea energiei regenerabile şi de 4 milioane de euro pentru proiectele implementate de forme asociative care deservesc membrii acesteia.
* Deconturi de peste 26 milioane lei
Fermierii nemţeni au semnat contracte de finanţare privind modernizarea exploataţiilor agricole pentru 33 de proiecte, din care 23 sunt finalizate. Suma totală alocată este de 44.890.504 lei, din care s-au decontat 26.453.222 lei, până în octombrie 2012.
La sesiunea din vară, la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Neamţ, au fost depuse încă 23 de proiecte, din care numai 16 au fost declarate conforme cu normele europene de finanţare, 7 au fost respinse. Două din proiectele declarate conforme au fost retrase pe parcurs de către titularii lor. Fermierii nemţeni au solicitat fonduri europene pentru realizarea de investiţii din tot spectrul agricol, fiind vorba modernizarea exploataţiilor agricole vegetale, dar şi zootehnice. Până în momentul de faţă, specialiştii de la OJPDRP Neamţ au finalizat verificarea tuturor proiectelor, cele care includ activităţi de construcţii-montaj şi achiziţii independente.
Fondurile solicitate pentru cele 14 proiecte rămase în cursă după prima verificare făcută de OJPDRP Neamţ se vor adăuga celor deja aprobate, fiind vorba de aproape 49 milioane lei. Bani care se vor concretiza în modernizarea exploataţiilor agricole vegetale şi zootehnice depuse de fermierii nemţeni.
* 80 milioane euro pentru procesarea produselor agricole şi silvice
Fondurile europene alocate pe Măsura 123 vizează investiţiile privind înfiinţarea şi modernizarea unităţilor de procesare a produselor agricole şi silvice. La sesiunea din vară au fost depuse 3 proiecte, 2 fiind conforme cu normele europene de finanţare şi unul respins. OJPDRP Neamţ a terminat verificările, inclusiv vizita în teren, cele două proiecte nemţene fiind trimise la Iaşi, pentru următoarea etapă a evaluărilor în drumul lor spre finanţare.
Pînă luna trecută, pentru procesarea produselor agricole şi silvice s-au decontat 6.584.073 lei, din suma totală de 25.977.157 lei. Practic, este vorba de proiectele depuse în anul 2011.
Banii europeni sunt alocaţi pentru realizarea de construcţii noi ori de modernizarea clădirilor destinate procesării, depozitării produselor agricole, achiziţionarea de instalaţii şi echipamente, mijloace de transport specializate.
În sesiunea de acum, alocarea financiară pentru procesarea şi marketingul produselor agricole şi silvice este de 80 milioane euro, la nivel naţional.