O maşină a rupt un gard şi s-a proptit într-un garaj

Seara de 1 decembrie a fost marcată, la Girov, de un accident spectaculos, în urma căruia, din fericire, şoferul a scăpat cu viaţă.
Accidentul s-a produs în jurul orei 17.30, în Verșești, Girov. “Un autoturism care a derapat și a părăsit carosabilul, intrând într-un gard și apoi într-un garaj. În autoturism se afla doar conducatorul auto, inițial anunțat încarcerat, dar la ajungerea forțelor la fața locului fiind ieșit din mașină cu ajutorul cetățenilor.
Victima este conștientă și i se acordă primul ajutor medical de către echipajul TIM”, a transmis, la ora accidentului, slt. Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ.
Şoferul era rănit dar conştient. Echipajul TIM i-a acordat primul ajutor apoi l-a transportat la Spitalul judeţean de urgenţă Piatra Neamţ, unde a rămas internat pentru investigaţii şi tratament.
Poliţiştii vor stabili cauza care generat producerea accidentului.
Geanina NICORESCU