După un scurt răgaz cu vreme caldă, frigul va reveni pe meleagurile nemțene. Însă până în data de 6 februarie, în termometre vor fi chiar și 11 grade Celsius, așa cum s-au înregistrat și la Târgu Neamț. Pentru astăzi, la Piatra Neamț, Administrația Națională de Meteorologie estimează valori maxime de 7 grade Celsius. Cerul va fi variabil acoperit, fiind șanse să cadă precipitații mixte. Și în ultima zi din luna lui “Gerar” sunt șanse de precipitații. La prânz, temperatura maximă a aerului va arăta 6 grade Celsius. De precipitații nu vom scăpa nici în data de 1 februarie, temperatura aerului va fi de 5 grade Celsius. Apoi, în weekend, mercurul din termometre va indica între 5 și 7 grade Celsius. Noaptea vor fi minus 4 grade Celsius. Luni și marți va fi mai cald decât normalul perioadei, temperatura maximă a aerului va urca până la 11 grade Celsius. După care, treptat, de miercuri revine frigul.
În Moldova, în perioada 30 ianuarie – 10 februarie, conform estimărilor realizate de specialiștii Centrului European pentru prognoze pe medie durată de la Reading, Anglia, primele zile vor debuta cu o ușoară încălzire, respectiv de la o medie regională a valorilor maxime de 2 grade Celsius se va ajunge la 4-5 grade Celsius, temperaturi care se vor păstra fară schimbări semnificative până la data de 4 februarie. După această perioadă este estimată o răcire treptată, iar media valorilor maxime va scădea la 0 grade Celsius. Aceeași evoluție va fi și pentru regimul nocturn al temperaturilor, e vorba de prima jumătate a intervalului, când media minimelor se va situa în jurul valorii de 0 grade Celsius. După care, din 5 februarie, temperaturile vor scădea treptat, până spre -6 sau -5 grade Celsius. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în intervalul 30-31 ianuarie, dar și după data de 4 februarie.
V. ANDRIEȘ