O crimă și trei destine frânte

judecataFlorin Crețu, 19 ani, din Dămuc, a fost trimis în judecată de Parchetul Neamț pentru omor și tentativă de omor. Asistent veterinar cu o frumoasă perspectivă, ce promitea inclusiv în plan politic, tânărul a pornit pe un cu totul alt drum într-o noapte din luna mai a acestui an când, împreună cu alți prieteni, a băut într-un local din Ticoș, comuna Tașca și s-a încăierat cu alți tineri. Pe unul l-a înjunghiat de câteva ori și l-a băgat în șoc hemoragic, care a fost urmat de comă, iar pe celălalt l-a înjunghiat în abdomen. Marian Voaideș, de 20 de ani, din Bicazu Ardelean a murit în scurt timp la Spitalul de Urgență Iași, iar Manole Gârbuleț, 29 de ani, din Tașca, a scăpat, salvat de medicii de la Spitalul de Urgență Neamț. La puțin timp după această tragedie, tatăl lui Florin Crețiu a fost găsit spânzurat, iar comunitatea din Dămuc a pus gestul pe seama necazurilor cu unicul său fiu.

Cauza este pe rolul Tribunalului Neamț, care luni va decide dacă inculpatul rămâne în stare de arest preventiv. (C.I.)