O catastrofă cu arși ar pune Spitalul Județean în mare dificultate

Spitalul Judetean*„Nu vom putea face față decât dacă arsurile corporale nu depășesc 20%“, precizează directorul general Ioan Lazăr * Secția Pediatrie nu corespunde normelor de protecție împotriva incendiilor

Pentru a informa opinia publică despre capacitatea de intervenție a unității în cazul unei catastrofe asemănătoare celei de la Colectiv, conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Piatra Neamț a organizat, ieri, o conferință de presă. Dr. Ioan Lazăr, managerul SJU Neamț, a început prin a exclama „Să ne păzească Dumnezeu de o asemenea catastrofă!“ Pentru că efectiv o unitate de nivel județean, fie ea și de urgență, nu poate rezolva decât un număr limitat de cazuri, și acelea de complexitate redusă. „Noi, ca spital de urgență, în cazul unor probleme cu arși – fără a lua în discuție și cazuri cu arsuri de căi aeriene superioare și inferioare – n-o să putem face față decât unor victime cu arsuri de până la 20% din suprafața corporală. Am discutat și cu șefa secției de Chirurgie Plastică și Reparatorie: tot ce e cu peste 20% din suprafața corporală merge în centrul universitar Iași“.

Tot potrivit managerului SJU, în cadrul unei asemenea catastrofe ar fi mobilizat tot personalul spitalului, pentru ca victimele să fie bine îngrijite, internarea acestora fiind posibilă cu precădere în secția ATI, iar în cazul în care numărul victimelor ar fi mare, ar putea fi folosit tot blocul chirurgical.

„Trebuie să subliniez că, de fapt, niciun spital din România nu este pregătit să primească arși și să-i trateze după ultimele tehnici de specialitate, iar în urma tragediei de la clubul Colectiv Ministerul Sănătății a anunțat că ar urma să fie înființate centre de arși în fiecare spital universitar. Petru că tratarea unor astfel de victime presupune nu doar aparatură specifică. Este nevoie de medici pregătiți în acest domeniu, iar la scară județeană nu sunt resurse“, a conchis dr. Lazăr.

Ministerul Sănătății informează că, în prezent, în unitățile sanitare din București există un număr de 322 de paturi de chirurgie plastică care pot fi adaptate pentru pacientul cu arsură gravă , ceea ce s-a și întâmplat, astfel că, toți răniții au fost tratați în condiții de maximă securitate.

Costul tratamentului unei persoane cu arsuri este între 500.000 și un milion de euro, pentru o perioadă de trei luni, cât poate dura perioada necesară vindecării unui pacient care a suferit arsuri grave. Iar tratamentul unui pacient cu arsuri se întinde pe mai multe săptămâni și poate depăși chiar trei luni.

Pediatria nu corespunde normelor ISU de acum

După ce nerespectarea normelor PSI a  pus lacătul pe unele cluburi, până și pe Teatrul Tineretului, iar școlile au fost luate la puricat ca niciodată, evident se pune întrebarea cât de pregătită este cea mai mare unitate medicală cu paturi din județul Neamț în caz de incendiu. Managerul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, dr. Ioan Lazăr, susține că, procedural, nu ar fi probleme, dar scriptic nu s-au putut obține decât două autorizații ISU și în rest- avize de securitate. „Avem 7 clădiri, toate vechi. Din 27 de secții, două au autorizație ISU pentru securitate în caz de incendiu, iar aici vorbim de cele două secții renovate de la etajele 4 și 5, din pavilionul chirurgical. În rest, au fost acordate avize de securitate. Autorizația se acordă pentru o clădire care corespunde normelor de securitate, în timp ce avizul înseamnă că mai sunt probleme de rezolvat. Ce să vă spun, clădirile sunt foarte vechi și nu pot acum corespunde noilor norme ISU. Spre exemplu, holul de la Pediatrie are doar 1,4 metri. Deci când aceste clădiri au fost construite, prin anii 70 și chiar mai devreme cu câțiva zeci de ani, au corespuns normelor de atunci. Trebuie să subliniez că Pediatria intră chiar de azi într-un program de reabilitare, începându-se cu schimbarea conductelor de la subsol, de apă și canalizare, care au un grad de uzură foarte ridicat“, a subliniat dr. Lazăr.

Potrivit managerului SJU, la nivel de unitate există un scenariu de intervenție stabilit împreună cu cei de la ISU, rețeaua de hidranți este funcțională în tot spitalul, iar „deocamdată nu au fost probleme și sperăm că nici nu vom avea“.

Geanina NICORESCU