O carte cutremurătoare: „America de peste pogrom“ (I)

Situate încă sub amprenta iluziei pozitiviste a neutralității axiologice, abordările de factură istorică, dar și cele din sfera științelor sociale și politice relative la trecutul recent nu reușesc să creioneze un context interpretativ care să surprindă detaliul. Desigur, nu acesta este, în mod necesar, rostul unor asemenea demersuri, dar asta poate indica o limită a înțelegerii care trebuie, cumva, compensată. La această situare se adaugă necesitatea respectării canoanelor metodologice, statutul epistemic pe care-l dețin împiedicând, de cele mai multe ori, aceste științe să se manifeste discursiv în afara cercului specialiștilor. Tocmai din acest motiv, raportările literare la evenimente istorice sunt de natură ca, adresându-se publicului larg, să ofere o grilă de lectură în care evenimențialul să poată fi combinat cu emoționalul. În baza unei normale subiectivități auctoriale, cititorii pot să dubleze câștigul de a descoperi existența unor evenimente istorice despre care, poate, nu aveau habar cu cel al „trăirii“ respectivelor evenimente. Avem de-a face, aici, cu avantajul literaturii, deloc neglijabil, din punctul meu de vedere, mai cu seamă în cazul operelor care, tratând evenimente istorice de maximă însemnătate, se fundamentează pe o foarte serioasă documentare, pentru a îmbina între coperte rigoarea datelor și intensitatea poveștii.

Este exact cazul cărții „America de peste pogrom“, semnată de scriitorul Cătălin Mihuleac și oferită publicului de către Editura Cartea Românească spre finele anului trecut. Și, tocmai pentru că este vorba despre un roman ce tratează un eveniment istoric important, cel al Pogromului de la Iași, întâmplat pe 29 iunie 1941, lectura pe care mi-o însușesc implică două coordonate, deloc incompatibile, ci, cred, întregitoare. Pe o primă coordonată, am citit cartea lui Cătălin Mihuleac apelând la instrumentarul politologului și încercând să desprind temele cele mai importante pe care le-am putut decela din această formidabil scrisă operă literară. A doua coordonată mi-a întregit lectura ca simplu cititor, iar emoția pe care am resimțit-o în fața paginilor ce descriu cele întâmplate la Iași în acea zi a ororii mi-a relevat nu doar intensitatea cu care autorul însuși a receptat, pe parcursul documentării și al descrierii romanești, evenimentul, ci și forța cu care Cătălin Mihuleac impune această temă în conștiința publică.

„America de peste pogrom“ are – pentru mine, ca politolog –, dincolo de calitatea sa scriiturală de excepție, meritul inconfundabil ca, tratând subiectul Pogromului de la Iași, să evidențieze câteva teme ce marchează atât domeniul istoriei, cât și pe cel al științelor sociale și politice, atunci când acestea au în atenție recuperarea trecutului recent. În acest caz particular, vorbim despre un trecut mistificat sau ocultat vreme de decenii, după cum vorbim și despre un trecut care nu a fost asumat la nivelul conștiinței publice românești nici astăzi. Pogromul de la Iași, pus la cale de către autoritățile române ale momentului – dar care este, între altele, efectul unui acut antisemitism ce-și are rădăcinile în trecut și care s-a manifestat atunci la modul criminal – reprezintă, în mod evident, o altă responsabilitate neasumată, în de neiertatul stil al excepționalismului românesc, care preferă să indice vinovăția arătând mereu în altă parte. Cu atât mai importante temele conținute de demersul literar al lui Cătălin Mihuleac, așa cum sunt tema urii, aceea a rolului jucat de intelectuali în întreținerea și manifestarea ucigașă a acesteia, precum și cea a necesității recuperării și demitizării unui trecut al nostru care nu e scris cu litere de aur, ci cu litere de sânge.

Prof.univ.dr. Daniel Șandru