Nuntă cu ștaif în inima Bucovinei

 

* Consilierul județean UNPR Daniel Vasiliu și-a pus pirostriile, sâmbătă, 26 septembrie * La nuntă au fost prezenți colegi din Consiliul Județean, colegi politicieni, dar și deputați de Neamț

Consilierul județean Daniel Vasiliu a spus „da“ în fața ofițerului de stare civilă, alături de aleasa inimii sale, cunoscuta cântăreață de muzică populară Viorica Macovei. Evenimentul nu s-a rezumat doar la cununia civilă a celor doi, ci a continuat, în fața lui Dumnezeu și a celor două perechi de nași, la Catedrala Nașterii Micii Domnului din Gura Humorului, localitatea de origine a miresei. Nunta s-a ținut la restaurantul Bellevue, tot în Gura Humorului, iar la petrecere au fost prezente în jur de 300 de persoane, oaspeți de seamă din lumea politico-administrativă a județului Neamț, rude ale mirilor și reprezentanți ai mediului de afaceri. Mirelui i-au fost alături parlamentarii Liviu Harbuz și Vlad Marcoci, vicepreședinta Consiliului Județean Emilia Arcan, consilierii județeni Mihai Alexandru, Ciprian Șerban, Dan Vasile Constantin, primarii de Dobreni, Grumăzești, Podoleni, vicele de Borlești etc. Au lipsit colegii uneperiști, inclusiv președintele Consiliului Județean, Constantin Iacoban, ținut departe de petrecere de o problemă de familie.

La Gura Humorului, totul s-a desfășurat sub semnul eleganței, începând de la meniu, care a constat în mâncăruri rafinate și terminând cu ținuta miresei. Compus din patru feluri, din meniu nu au lipsit brânzeturile fine asezonate cu legume și fructe, peștele – butterfish –  acompaniat de dressing cu smântână și vin alb sau orezul negru și cel cu șofran. La al treilea fel de mâncare, papilele gustative ale invitaților, care de altfel s-au declarat foarte încântați de meniul ales de cei doi tineri însurăței, au fost încântate de mușchiulețul de porc învelit în prosciutto, cu garnitură de cartofi gratinați și sparanghel.

La capitolul ținute, mireasa a strălucit de departe, fiind îmbrăcată într-o rochie albă superbă, cu trenă. Nici voalul nu a trecut neremarcat, acesta acoperindu-i trupul angelic la cununia religioasă și în prima parte a petrecerii. Mirele nu s-a lăsat mai prejos prin ținută, schimbând și el vestimentația. A apărut întâi într-un sacou albastru deschis, asortat perfect cu ochii, iar pantalonii erau de culoare închisă. Ulterior a preferat un costum negru, cu papion, specific ținutei tradiționale de mire. Fericiții protagoniști ai evenimentului au dansat toată noaptea și s-au prins în sârbe și hore cu toți nuntașii. Antrenul a fost asigurat de nume sonore ale muzicii populare și ușoare românești. Mai mult, mirele însuși se pare că a cântat împreună cu cei de la Provincialii, care au asigurat o bună parte a programului artistic din noaptea nunții. Melodiile lui Raoul au mers la sufletul celor are îi savurează genul muzical, iar colegii de breaslă ai miresei au făcut lumea „să rupă pingelele“. Cele două soacre și-au stăpânit cu greu emoțiile, când îi vedeau pe cei doi porumbei radiind de fericire și de frumusețe.

Nunta Vioricăi și al lui Daniel s-a terminat cu greu după ivirea zorilor, iar mulți dintre invitați, după câteva ceasuri în care și-au odihnit picioarele, și-au dres setea cu vinuri acrișoare și o binevenită ciorbă de potroace. Ziua de ieri a fost cea a aducerii aminte despre noaptea frumoasă ce tocmai se consumase și a urărilor către tânăra familie de a fi fericită toată viața.

Îi urăm și noi casă de piatră consilierului județean Daniel Vasiliu și artistei Viorica Macovei!

Irina ȘTEFĂNESCU